Connect with us

Evenimente

Exerciţiu în caz de urgenţă la Uvertura Mall

Published

on

pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară pe 26 iunie, între orele 08.30 – 09.15, un exerciţiu de cooperare pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă de amploare produse la Uvertura Mall din municipiul Botoşani, dar şi în zonele adiacente complexului comercial.

Activitatea este planificată şi se va desfăşura cu participarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani

La acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale situaţiilor tactice vor participa forţe şi mijloace ale I.S.U. Botoşani, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Poliţiei Locale, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, voluntari ai Filialei de Cruce Roşie Botoşani, UPU- SMURD Botoşani, Eltrans Botoşani, E.ON România, precum şi personalul de la locul de muncă.

Scopul exerciţiului este de pregătire a forţelor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, dar şi a persoanelor care desfăşoară activităţi în complexul comercial.

Pe timpul desfăşurării exerciţiului se va urmări şi modul de punere în aplicare a Planului roşu de intervenţie judeţean.

Pe perioada desfăşurării exerciţiului, pentru evitarea accidentelor sau a altor incidente neplăcute, circulaţia rutieră va fi închisă, astfel:

–         pe Calea Naţională, de la intersecţia cu strada Cuza Vodă până la intersecţia cu strada Victoriei;

–         pe strada Griviţa, de la  intersecţia cu strada Independenţei până la Calea Naţională;

–         pe strada Dreptăţii, între Împărat Traian şi intersecţia cu strada Independenţei;

–         pe strada Independeţei, de la  intersecţia cu strada Griviţa până la strada Săvenilor;

Accesul pietonal va fi restricţionat în zona complexului comercial.

De precizat este faptul că, în acest interval de timp, va fi blocată şi circulaţia tramvaiului 101.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cere scuze participanţilor la trafic pentru eventualele neplăceri cauzate de această acţiune şi mulţumeşte pentru înţelegere.

Totodată, face un apel către întreaga populaţie să respecte regulile stabilite de autorităţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad