Connect with us

Politica

Tamara Ciofu: Creditele în valută se vor putea converti în lei

Published

on

ciofu

Proiectul legislativ privind convertirea creditelor în moneda națională, a cărui coinițiator este deputatul PSD Tamara Ciofu a fost adoptat mirecuri,18 iunie, în plenul Senatului cu 74 de voturi pentru, 2 abţineri și un vot împotrivă.

Legea care prevede conversia creditelor contractate în monede străine, în moneda națională, fără comisioane, garanții adiționale sau costuri suplimentare, vine în ajutorul românilor cu rate bancare mărite din cauza fluctuațiilor de curs. Măsura se va aplica atât creditelor în desfășurare cât și celor ce vor fi contractate în viitor, pentru a se asigura egalitatea în drepturi a consumatorilor.

”Climatul economic global extrem de volatil al ultimilor ani, fluctuațiile de curs și chiar politicile bancare au favorizat o creștere nepermisă a ratelor pentru credite contractate de români. Având în vedere că statisticile arată că sumele restante la bănci s-au înzecit în ultimii 4 ani era obligatoriu ca statul să ia măsuri pentru protejarea românilor cu credite”, a declarat deputatul PSD, Tamara Ciofu.

Noua lege prevede ca în momentul depășirii cu 20% a valorii creditului inițial, din cauza fluctuațiilor de pe piața valutară, băncile au obligația să informeze clientul cu privire la situația datoriilor. Acesta, poate la rândul său, să opteze pentru conversia creditului din moneda străină în moneda națională. Prevederile acestei legi vin în întâmpinarea reglementărilor Directivei Uniunii Europene 0541/2013 cu privire la măsurile pentru protecția drepturilor cetățenilor statelor non-euro în fața fluctuațiilor de curs. Astfel, prin punerea în acord a legislației europene cu cea românească se asigură buna informare a clienților băncilor prin prezentarea corectă și completă a condițiilor contractuale.

”Proiectul legislativ vine în sprijinul a milioane de români care se simt înșelați de bănci atunci când constată că ratele și valoarea creditului contractat se mărește de la o lună la lună. Este extrem de important ca legea să intre în vigoare cât mai repede pentru a evita acumularea de datorii suplimentare la bănci. Pentru mulți dintre românii cu credite, conversia în lei reprezintă o gură de oxigen, o povară luată de pe umeri”, a subliniat vicepreședintele PSD Botoșani, Tamara Ciofu.

Proiectul de lege care se bucură de sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a primit avize favorbile de la Comisia juridică şi de la Comisia pentru drepturile omului precum și raport pozitiv de la Comisia pentru buget din Senatul României.

Inițiativa legislativă va fi înaintată Camerei Deputaților pentru votul final, unde deputatul PSD va încerca să explice colegilor parlamentari importanța adoptării acesteui proiect de lege pentru românii cu credite în monede străine care vor putea converti sumele în lei fără comisioane sau garanții suplimentare, la cursul valutar din momentul contractării creditului.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad