Connect with us

Social

Două botoşănence luptă pentru copiii cu autism

Published

on

asociatia persoanelor cu autism

Gabriela Ivan şi Maricica Maftean, împreună cu alte câteva persoane din municipiul Botoşani luptă pentru copiii cu autism din judeţul Botoşani. Cele două au copii care suferă de autism şi au decis să se implice pentru salvarea micuţilor.

La ora actuală, judeţul Botoşani este în top la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul copiilor cu autism. La nivelul judeţului Botoşani sunt circa 450 de copii cu autism. Gabriela Ivan şi Maricica Maftean au înfiinţat în urmă cu aproape un an Asociația Părinților Copiilor cu Autism Botoșani şi speră să le ofere o şansă acestor copii.

„Fiind o cerere foarte mare la nivelul județului Botoșani pentru recuperarea copiilor, ne-am propus ca în cadrul asociației să facem această recuperare. Fiindcă suntem la început și depindem de fonduri, sponsorizări, donații, ne-am propus să începem cu voluntariat. Prima persoană voluntar este doamna psiholog Simona Cârligeanu”, a declarat Gabriela Ivan, președintele Asociației Părinților Copiilor cu Autism Botoșani.

„Autismul este pe viață, dar poate fi ameliorat, însă terapia se face individual și ar trebui să fie 8 ore zilnic pentru fiecare copil. Eu am eperiență de foarte mulți ani și sunt singura din Botoșani care face individual terapia ABA. Un singur terapeut nu își poate permite a avea în coordonarea lui mai mult de 3 copii. În județ sunt evaluați peste 450 de copii cu autism. Foarte mulți copii cu autism sunt în mediul rural, iar părinții nu au nici măcar informația ce înseamnă autismul”, a declarat psihologul Simona Cârligeanu.

Asociația Părinților Copiilor cu Autism Botoșani are o pagină de facebook (https://www.facebook.com/pages/Asociația-Părinților-Copiilor-cu-Autism-din-Județul-Botoșani/300679840087389?fref=ts) unde membrii acestei asociaţiei pot fi contactaţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad