Connect with us

Evenimente

Accident rutier la Şendriceni

Published

on

accident rachiti2

Vineri, în jurul orei 07.40, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291B, în localitatea Şendriceni, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, un tânăr de 28 ani, din localitate, efectuează o manevră de depășire a unui alt autovehicul, împrejurare în care acroşează cu oglinda laterală din partea stângă, o minoră 16 ani, care se deplasa pe acostamentul din partea stângă a drumului public.

După producerea accidentului, conducătorul auto a transportat victima la unitatea şcolară unde aceasta era elevă, după care şi-a continuat deplasarea, fără să anunţe organele de poliţie despre producerea evenimentului.

Ulterior, victima, aflându-se la orele de curs, a fost preluată şi transportată cu ambulanţa la Spitalul municipiului Dorohoi, de unde a fost transferată la Spitalul de Pediatrie Botoşani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare coporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea  poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )