Connect with us
banner ad

Administratie

De la Ponta fără număr. Zeci de promisiuni făcute de Ponta şi Dragnea în Botoşani

Published

on

ponta16mai920(1)

Primul ministru Victor Ponta şi viceprim-ministrul Liviu Dragnea au venit în campanie electorală la Botoşani. Cei doi au avut o întâlnire cu primarii din judeţul Botoşani pentru a afla cu ce probleme se confruntă.

Rând pe rând, primarii din judeţul Botoşani au luat cuvântul şi au început să solicite sprijin pentru tot felul de proiecte, începând de la drumuri, apă, canalizare şi până la şcoli. Primul a luat cuvântul primarul municipiului Dorohoi. „Acea acumulare permanentă este în fază de studiu de fezabilitate. Facem eforturi să o promovăm. Ar fi o investiţie de vreo 6,2 milioane de euro. A doua problemă importantă este centura ocolitoare a municipiului Dorohoi. Avem documentaţie depusă pentru încă 100 de locuinţe ANL. Încă un lucru important este reabilitarea drumului Botoşani-Dorohoi-Darabani”, a precizat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Priorităţile Dorohoiului nu par a reprezenta o problemă pentru Guvernul Ponta. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a promis că va rezolva toate problemele ridicate.

„În ceea ce priveşte acumularea este o evaluare de 27 de milioane de lei. Este o propunere de finanţare care a fost prezentată primului ministru. Lucrează cei de la Apele Române. Investiţia va începe şi se va derula pe o perioadă de doi ani. În ceea ce priveşte şoseaua de centură, nu s-a dorit de la Consiliul Judeţean ca Dorohoiul să fie inclus în PNDL. O să vă includem în Programul Operaţional Regional”, a spus Liviu Dragnea.

Spitalul Darabani rămâne o problemă nerezolvată

„Sunt anumite aspecte care nu ne permit să ne desfăşurăm activitatea în condiţii normale. Botoşani-Dorohoi-Darabani este axa cea mai importantă. Suntem un orăşel pe malul Prutului, uitat de lume şi vă rog să nu ne uitaţi şi dumneavoastră. Legat de spital, am rugămintea să deschidem linia de gardă. Ni s-au repartizat zece paturi. Sunt nesemnificative. Am rugămitea să ne ajutaţi să avem încă zece paturi. Avem documentaţia depusă pentru 48 de apartamente ANL”, a afirmat Corneliu Aroşoaie, primarul oraşului Darabani.

Mai mulţi bani pentru GAL-uri

Primarul comunei Vlăsineşti a solicitat alocarea de fonduri mai mari pentru grupurile de acţiune locală care au avut proiecte până acum şi care au accesat fonduri europene. În plus, el a solicitat finanţarea proiectelor existente în ceea priveşte infrastructura.

„Atât eu cât şi 26 de primari din judeţul Botoşani, am depus proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Nu suntem doar 13 comune. Am trecut de comisia tehnico-economică. Avem nevoie să deschideţi alte şantiere, să rezolvăm proiecte pe infrastructura de drum, apă, canalizare. Sunt preşedintele Grupului de Acţiune Locală Valea Başeului de Sus. Încă nu sunt clarificate lucrurile. Ne-am dori ca GAL-urile care funcţionează bine să intre în noua perioadă 2014-2020 fără a intra într-o competiţie cu celelalte GAL-uri”, a spus Lucian Trufin.

„GAL-urile beneficiază în continuare de sume consistente. Cele care au funcţionat foarte bine vor avea primele acces la finanţare”, a fost răspunsul lui Dragnea.

Promisiuni şi pentru Vama Racovăţ

Primarul comunei Pomârla a solicitat primului ministru redeschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ. El i-a transmis lui Ponta că totul ţine de Ministerul Finanţelor şi că problema poate fi rezolvată foarte uşor.

„Cred vi s-a mai adus la cunoştinţă problema Punctului Vamal Racovăţ. Este singurul punct de frontieră cu Ucraina, în judeţul Botoşani. Avem argumente economice, de ordin social, istoric. Localităţile de peste graniţă au 96% populaţie românească. Este construit în proporţie de 85%. Problema este în curtea Ministerului de Finanţe şi a Direcţiei Regionale a Vămilor”, a declarat Dumitru Chelariu.

Replica primului ministru a venit imediat: „O să mă văd luna viitoare cu primul ministru al Ucrainei. Trebuie să avem acord bilateral. O să mă interes de asta şi o să discut cu ministrul Finanţelor”.

În problema punctelor de trecere a frontierei a intervenit şi Şerban Mihăilescu. „Judeţul nostru are trei puncte de trecere. Pomârla, Rădăuţi Prut şi Stânca-Costeşti. Niciunul nu este în regulă. Fiecare ne trimite în alte părţi. Stânca-Costeşti nu are punct sanitar veterinar, Rădăuţi Prut nu are drum iar Pomârla nu are nimic. Tot traficul este spre Suceava”, a spus senatorul UNPR.

„Am luat acordul primului ministru şi nu mai mergeţi nicăieri. Le-am preluat eu. O să mă ocup eu”, a fost reacţia lui Liviu Dragnea.

În plus, Şerban Mihăilescu a ridicat problema gazului metan în mai bine de jumătate din judeţul Botoşani. „Pe asta o preiau eu. E grea. Nu e uşoară asta”, a fost replica lui Ponta.

Proiect şcolar abandonat la Bucecea

Primarul oraşului Bucecea a ridicat problema campusurilor şcolare începute în 2008 şi care au fost abandonate.

„În oraşul Bucecea învaţă peste 1000 de copii. Sunt copii din Bucecea şi localităţile învecinate. În 2008, au fost alocate fonduri pentru începerea a cicni campusuri în judeţul Botoşani. Am beneficiat şi noi de începutul unui campus şcolar. Din păcate nu au mai fost fonduri. Vă rugăm să ne sprijiniţi pentru deblocarea proiectului deoarece ducem lipsă de spaţiu. Măcar să putem termina şcoala”, a precizat Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea.

„Fie-vă milă de oamenii ăştia”

Primarul comunei Vorona a cerut rezolvarea problemei drumului Vorona-Vorona Mare-Joldeşti.

„În loc să merg în campania electorală, am în primărie un memoriu de la 50 de cetăţeni care cer aprobare să facă acţiuni de protest pentru că nu pot suporta disconfortul pe care îl crează circulaţia autovehiculelor. Fie-vă milă de oamenii ăştia”, a spus Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona.

Distribuie pe:
130 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )