Connect with us
banner ad

Sport

Valeriu Iftime: „Stadionul trebuie modificat esenţial. Trebuie locuri acoperite”

Published

on

fcbt-otelul2

Stadionul Municipal din Botoşani are nevoie de tribune acoperite. Asta este concluzia la care au ajuns conducătorii clubului FC Botoşani după meciul de ieri contra formaţiei Oţelul Galaţi când s-a jucat cu doar câteva sute de oameni în tribune.

Ploaia şi temperatura scăzută i-a făcut pe suporteriiechipei FC Botoşani să rămână în case şi să privească la televizor meciul cu Oţelul Galaţi. La finalul partidei, oficialii clubului botoşănean au declarat că executivul primăriei ar trebui să se gândească foarte serios la continuarea investiţiilor şi acoperirea stadionului.

„Avem fotbal şi nu avem aşezământul. Stadionul trebuie modificat esenţial. S-a văzut că ne trebuie locuri acoperite. Lucrările pe care le impune UEFA nu sunt decât să ne dea un costum normal. Dacă astăzi spui primăriei că mai trebuie locuri acoperite, părerea mea este că fac atac de panică. Acest stadion trebuie adus la standarde europene. Sunt lucruri foarte simple şi ţine doar de modul de pornire al primăriei şi al domnului primar”, a declarat Valeriu Iftime, principalul finanţator al FC Botoşani.

În urmă cu un an, primarul Ovidiu Portariuc vorbea de un stadion precum Arena Naţională care ar urma să se construiască la jumătatea distanţei dintre Botoşani şi Suceava şi unde ar urma să joace echipele din ambele judeţe. Valeriu Iftime este sceptic că un astfel de proiect va fi realizat. „Dacă stăm după stadionul de la Dumbrăveni, mai vin mandate de primar cum trece apa pe Siret la deal. Botoşaniul nu a avut o echipă de fotbal în divizia care să se exprime ca asta. Nu suntem datori vânduţi”, a precizat finanţatorul FC Botoşani.

Distribuie pe:
91 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )