Connect with us
banner ad

Evenimente

Peste 700 de sancţiuni aplicate în patru zile

Published

on

 

News Poliţiştii botoşăneni continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti. În perioada 09-12 aprilie, polițiștii au constatat peste 14 infracţiuni şi au aplicat peste 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 315.000 lei.

Astfel, în perioada 09 – 12 aprilie, peste 140 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat în medie, zilnic, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale. Au fost verificaţi 617 agenţi economici şi 1.583 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 14 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 12 persoane. Cinci dintre infracţiuni privesc fapte de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 761 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 315.588 lei. 87 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, în timp ce 214 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Poliţiştii rutieri au constatat şi aplicat 387 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 73 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 15.218 lei, constând în alcool şi produse de alcool, carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte.

a data de 09.04.2014, în jurul orei 12.20, poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au depistat în trafic, pe raza comunei Santa Mare, judeţul Botoşani, o autoutilitară condusă de un bărbat de 40 ani, din comuna Valea Lupului, județul Iași. Efectuând controlului autovehiculului, poliţiştii au depistat cca. două tone  de îngrășământ complex, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Faţă de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 12/1990, iar cantitate de îngrășământ depistată, în valoare de 3.350 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Distribuie pe:
121 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )