Connect with us
banner ad

Educatie

Elevi învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa

Published

on

 

News Peste 4.000 de copii de toate vârstele, preşcolari şi elevi, au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Truşeşti şi Ştefăneşti.

Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care salvatorii  le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu. Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie.

La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă.

În timp ce unii elevi au preferat să fie musafiri, alţii au ales postura de gazde ale pompierilor. Astfel, copiii care frecventează Şcoala nr. 11 din municipiul Botoşani şi Liceul Tehnologic Bucecea au primit vizita salvatorilor. Dacă la Şcoala nr.11 din municipiul Botoşani elevii au fost învăţaţi cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor, liceenii din Bucecea au aflat cum pot urma o carieră militară.

Vizitele din această săptămână se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv.

Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai  bun”.

Distribuie pe:
1.635 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )