Connect with us

Politica

Partidul Naţional Liberal vrea lege pentru stabilitatea subvenţiei la motorina din agricultură

Published

on

News Partidul Naţional Liberal consideră că este de datoria sa să protejeze fermierii, în condiţiile în care Guvernul îi atacă cu noi taxe. Ultima lovitură pe care fermierii au primit-o de la Guvernul Ponta III se referă la acciza suplimentară de 7 cenţi aplicabilă tuturor carburanţilor, printre care şi motorinei folosite în agricultură.

„Partidul Naţional Liberal, inclusiv eu, am întreprins toate demersurile astfel încât la motorina pentru agricultură să se menţină acciza redusă de 21 de euro/1000 litri. După mari presiuni, Ministerul Agriculturii a anunţat că acciza la motorină va rămâne la nivelul iniţial, dar, până acum, nu s-a luat nicio măsură legislativă prin care să se garanteze acest lucru. De aceea, PNL a decis că este nevoie de o lege prin care acciza la motorina pentru agricultură să nu mai rămână la cheremul Guvernului, mai ales când acesta dă dovadă de incapacitate managerială”, a declarat Costel Şoptică, deputat PNL de Botoşani.

În aceste condiţii, Partidul Naţional Liberal a elaborat un proiect de lege prin care subvenţia la motorină pentru agricultură să fie certă şi la nivelul permis de legislaţia europeană.

Propunerea legislativă are în vedere modificarea şi completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, se stabileşte prin lege ca pentru motorina destinată lucrărilor agricole, horticole şi piscicole să se aplice o acciză redusă, de numai 21 euro/1000 litri. Ca măsură împotriva evaziunii fiscale, prin proiectul de lege avansat de PNL se prevede ca motorina pentru agricultură să fie marcată, prin colorarea sa cu un aditiv de culoare verde, înainte de a fi comercializată către beneficiar.

PNL are în vedere ca legea să se aplice începând cu 1 octombrie 2014.

Pentru motorina folosită în agricultură s-au introdus subvenţii din 2010, astfel încât valoarea accizei a fost stabilită la 21 de euro/1000 litri. Decizia a fost luată după mari presiuni din partea agricultorilor, chiar dacă, de fapt, se transpunea în legislaţia românească o directivă europeană – Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Românii au acuzat că fermierii din celelalte state membre UE au un mare avantaj concurenţial, cu un impact semnificat asupra costurilor de producţie, pentru că beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute în directivă.

Astfel, anual, Executivul hotărăşte valoarea subvenţiei şi cantitatea de motorină pentru care se aplică. În prezent, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 763/2013, prin care se stabileşte acciza la motorina pentru agricultură la 21 de euro/1000 litri, dar facilitatea este valabilă pentru o cantitate limitată de carburant. HG 763/2013 impune diminuarea subvenţiei, dacă cererea de sprijin depăşeşte programul stabilit.

“Premierul Victor Ponta ignoră chiar şi actele normative pe care el însuşi le-a dat. Subvenţia la motorină nu este plătită de mai bine de şase luni, astfel că există posibilitatea ca unii agricultori să nu o mai primească deloc. Ca să nu se mai întâmple astfel de probleme, cu mare impact asupra fermierilor, Partidul Naţional Liberal a iniţiat o propunere legislativă, pe care o va supune spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în procedură de urgenţă”, a completat Costel Şoptică, deputat PNL de Botoşani.

Distribuie pe:
8 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )