Connect with us
banner ad

Evenimente

Patru tâlhării comise minori cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani

Published

on

 

News În perioada 09-25 martie, în municipiul Botoşani, în zona Pietonalului Transilvaniei, au fost comise patru infracţiuni de tâlhărie, victimele fiind minori cu vârstele de 13 şi 14 ani. Acestora le-au fost sustrase, prin întrebuinţarea de violenţe, telefoanele mobile pe care le aveau asupra lor.

Cercetările efectuate de poliţişti şi probatoriul administrat în cauză au condus la identificarea a cinci minori cu vârstele cuprinse între 12 şi 15 ani, toţi din municipiul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptelor reclamate.

În cazul a doi dintre minori, în vârstă de 12 ani, a fost luată măsura internării într-un centru al DGASPC Botoşani, pentru supraveghere specializată, potrivit prevederilor Legii nr. 272/2004,republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, măsură de protecţie destinată minorilor care au comis fapte penale, dar nu răspund penal.

De asemenea, cu privire la ceilalţi trei minori s-a dispus măsura internării în vederea expertizării de specialitate pentru stabilirea discernământului acestora la momentul săvârşirii faptelor (potrivit legislaţiei penale în vigoare, minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani răspund penal sub rezerva dovedirii săvârşirii cu discernământ a faptei penale).

În contextul arătat, la nivelul Poliţiei municipiului Botoşani au fost dispuse o serie de măsuri destinate prevenirii şi combaterii acestui gen de fapte, între care creşterea numărului de poliţişti angrenaţi în dispozitivul zilnic de siguranţă publică şi intensificarea activităţilor de patrulare în zonele în care a fost sesizată comiterea faptelor menţionate.

În acelaşi timp, componenta preventivă a activităţilor poliţieneşti a fost orientată pe două paliere, respectiv combaterea delincvenţei juvenile şi prevenirea victimizării minorilor prin comiterea de tâlhării. 

Astfel, la iniţiativa conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, ieri, 26 martie a.c., a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, respectiv D.G.A.S.P.C Botoşani, D.S.P Botoşani, I.Ş.J. Botoşani şi S.P.L.A.S. – Primăria municipiului Botoşani. La întâlnire au participat de asemenea reprezentanţi ai I.J.J. Botoşani, Partida Rromilor „Pro Europa” Botoşani şi SC Locativa SA Botoşani.

Scopul întâlnirii de lucru a fost acela de a identifica cele mai bune soluţii destinate prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile în rândul minorilor aflaţi la vârsta la care nu răspund penal (sub vârsta de 14 ani) precum şi pentru sensibilizarea şi conştientizarea familiilor aparţinătoare cu privire la responsabilităţile care le revin în supravegherea, educarea şi disciplinarea minorilor în acord cu respectarea normelor de convieţuire socială, cu expunerea potenţialelor consecinţe juridice la care se expun prin ignorarea acestor responsabilităţi (atragerea răspunderii contravenţionale, civile sau chiar penale, în concurs cu posibilitatea instituirii măsurii supravegherii specializate pentru minorul care a săvârşit o faptă penală dar nu răspunde penal).

Recomandările poliţiştilor:

ÎNVĂŢAŢI-I PE COPIII DUMNEAVOASTRĂ :

în mijloacele de transport, pe drum de acasă spre şcoală şi invers, să aibă grijă de banii de cheltuială. Fetele să poarte geanta imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină, iar băieţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp ! În nici un caz să nu poarte banii în buzunarele din spate sau în cele laterale !!

să nu dea curs solicitărilor unor persoane necunoscute de a le împrumuta telefonul mobil sau alte obiecte de valoare pe care le au asupra lor!

Să nu afişeze ostentativ obiecte de valoare, mai ales bijuterii sau telefoane mobile!

să evite să intre în vorbă cu necunoscuţi sau să-i primească în casă când sunt singuri, indiferent cine spun ei că sunt.

să evite deplasările pe timp de noapte (mai ales neînsoţiţi) şi locurile izolate, lăturalnice, necirculate!

să nu riposteze la agresivitatea verbală şi să evite agresiunea fizică!

să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane, izolate!

În cazul în care copilul dumneavoastră a fost victima unei infracţiuni, de îndată ce aflaţi acest lucru, APELAŢI CÂT MAI RAPID

NUMĂRUL UNIC PENTRU URGENŢE 112!

Distribuie pe:
11 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )