Connect with us
banner ad

Cultura

A VII-a ediţie a Festivalului Ion Creangă va avea loc la Mall

Published

on

 

News Anul acesta Festivalul Judeţean „Ion Creangă” este la a VIII-a ediţie şi se desfăşoară sâmbătă 29 martie, la Uvertura Mall, începând cu orele 11.00. La etajul 3 va fi expoziţia de creaţie plastică şi măşti iar la etajul 4 va fi secţiunea de interpretare.

S-au înscris la secţiunea de creaţie plastică şi măşti 210 elevi, iar la secţiunea de interpretare 20 de elevi/formaţii din grădiniţele şi şcolile botoşănene, care vor prezenta poezii, cântece, monologuri și scenete din opera lui Ion Creangă. Creaţiile plastice şi măştile au fost evaluate de un juriu format din cadre didactice specialiste în domeniu, iar la secţiunea de interpretare formaţiile vor fi premiate în ziua concursului.

Festivalul Judeţean ,,Ion Creangă” este un proiect educativ, organizat de Şcoala Gimnazială ,,Ştefan cel Mare” Botoşani. A debutat în urmă cu 8 ani bucurându-se de o mare popularitate în rândul elevilor, părinţilor, bunicilor și cadrelor didactice. Ca parteneri au fost mereu aproape de festival: I.S.J. Botoşani, C.C.D. Botoşani, Cinematograful ,,Unirea”, şcolile şi grădiniţele din judeţul Botoşani, iar anul acesta s-a alăturat Uvertura Mall.      

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: creaţie artistică (desene, colaje, măşti) și interpretare – elevi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial. Coordonatorii proiectului sunt: Prof. Asiminoaei Maria, Prof. Dascălu Lenuţa, Prof. Păduraru Daniela.

Impresionantă, în anii anteriori, a fost participarea preşcolarilor şi şcolarilor din mediul rural la secţiunea interpretare, unde, în număr mare, ,,micii actori” au însufleţit cu mult talent personajele neîntrecutului povestitor Ion Creangă.

Festivalul "Ion Creangă" nu este doar un festival al copiilor, deşi ei sunt cei care ne ajută să recuperăm magia lui Creangă, ei sunt creanga noastră de aur. Este un festival al bucuriei de a trăi, este un tribut adus Artistului, este o răsplată pentru toţi cei care îl îndrăgesc pe ION CREANGĂ.

Distribuie pe:
375 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )