Connect with us

Politica

Roman despre terenurile de la MpN: „Nu cred că armata a dat terenul bun, construibil, şi l-a păstrat pe cel afectat de alunecări”

Published

on

News Fostul prefect Cristian Roman, în prezent deputat din partea Partidului Forţa Civică susţine că primăria nu a făcut o afacere prea bună cu Ministerul Apărării Naţionale. El susţine că s-au schimbat condiţiile faţă de negocierile iniţiale.

„Ca un om care, alături de fostul primar Cătălin Flutur, am lucrat ani de zile la documentaţia necesară transferului şi care am fost de nenumărate ori la MApN pentru a rezolva această problemă,  inclusiv ca parlamentar am făcut demersuri în acest, am acum o mare dilemă. Trebuie să recunosc că angajamentul iniţial dintre municipalitate şi MApN a fost schilodit şi nu mai sunt sigur că Primăria Botoşani a făcut o afacere bună cu acest transfer. Municipalitatea a făcut nişte investiţii pentru armată, a amenajat un nou poligon, iar acum e nevoită să dea MApN jumătate din locuinţele pe care urmează să le construiască acolo”, a spus Cristian Roman.

În plus, deputatul botoşănean susţine că o parte din teren pe care MapN l-a cedat Primăriei Botoşani nu poate fi utilizat pentru construcţii.

“Judecând după valoarea acestor construcţii, cu tot cu utilităţi şi căi de acces, comparativ cu valoarea a vreo 40 de ha de teren, din care foarte puţin este de calitate (restul fiind foarte afectat de alunecări),chiar înclin să cred că actualul primar este posibil să-şi fi luat un angajament păgubos.

Iniţial era vorba de 80 de ha de teren, nu de 40. Nu cred că armata a dat terenul bun, construibil, şi l-a păstrat pe cel afectat de alunecări. Sunt convins că e chiar invers. Cam astea sunt marile izbânzi ale primarului actual. Mari eşecuri de fapt”, a adăugat deputatul botoşănean.

Distribuie pe:
67 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad