Connect with us

National

Un botoşănean, selectat în finala celui mai CELEBRU concurs de FOTOGRAFIE din lume

Published

on

News Un botoşănean, student la Cluj-Napoca a fost selectat în finala Sony World Photography Awards Student Focus 2014. Dacă va fi ales câștigător, va primi o mică avere: 35.000 de euro.

Tânărul, student la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, intră în competiţie pentru un premiu ce constă în echipament fotografic Sony în valoare de 35.000 de euro pentru universitatea la care studiază. 'Student Focus' este unul dintre cele mai mari programe internaţionale de fotografie dedicate studenţilor. În acest program sunt implicate 230 de instituţii educaţionale din lumea întreagă iar scopul acestuia este de a sprijini şi inspira generaţiile viitoare de fotografi. Sebastian Văcăriuc, student în anul al doilea, urmează cursuri de fotografie, este din Botoşani şi are 23 de ani.

El şi-a asigurat locul între cei 10 finalişti din lumea întreagă cu imaginea denumită 'Bătrân pe un câmp unde se sfârşeşte oraşul'. Imaginea a fost realizată ca urmare a unei cerinţe ce vizează subiectul 'Ştirile de mâine', într-o singură imagine. 'Fotografia a fost realizată în octombrie 2013, pe un câmp de la marginea oraşului Cluj-Napoca.

După câteva minute, l-am zărit pe acest bătrân şi am vrut să surprind contrastul dintre el şi ambientul sălbatic, mărginit în zare de blocurile din oraş. Ca de obicei, am văzut o conexiune între elementele componente ale imaginii iar scopul meu era să o surprind', spune Sebastian Văcăriuc despre fotografia sa. În calitate de finalist, Văcăriuc a câştigat o cameră foto full frame Sony, pe care va trebui să o folosească acum pentru a rezolva a doua cerinţă a competiţiei: o serie de fotografii cu numele 'Autoportrete'.

Citiţi mai mult pe: EVZ.ro

Distribuie pe:
1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )