Connect with us

Cultura

99 de ani de la naşterea Patriarhului Teoctist. VEZI cum a fost marcată această zi la Victoria şi Tocileni GALERIE FOTO

Published

on

Autorităţile locale, rudele Patriarhului şi locuitori ai comunei Stăuceni s-au adunat în această dimineaţă la biserica din satul Victoria după care au mers la casa din Tocileni, în care s-a născut Patriarhul Teoctist.

Manifestările au debutat cu o slujbă la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Victoria. Această biserică a fost construită între anii 1984 şi 1991 iar Patriarhul Teoctist Arăpaşu a avut o contribuţie importantă. În plin regim comunist, acesta a reuşit să demareze lucrările la o biserică şi s-a ocupat direct de asigurarea fondurilor necesare construcţiei. Biserica a fost sfinţită pe data de 8 septembrie 1991 când la Victoria a venit Patriarhul Teoctist şi Mitropolitul Daniel (n.r. fost Mitropolit al Moldovei, în prezent Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române).  

„Patriarhul înseamnă foarte mult. Pentru noi, nu a fost numai Partriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A fost păstorul nostru, al celor care trăim pe aceste meleaguri. În amintirea sa a lăsat şi această biserică frumoasă, în care noi slujim şi îl pomenim. Pomenirea lui va fi veşnică. Astăzi am săvârşit această slujbă de pomenire. Pe data de 7 februarie s-a născut Patriarhul Teoctist şi astăzi ar fi împlinit vârsta de 99 de ani. Se cuvine spre aducerea aminte să facem această pomenire. Împreună cu rudele Patriarhului, am săvârşit această slujbă”, a spus preotul Liviu Liteanu.

După slujba de la biserica din Victoria, manifestările au continuat la casa memorială a Patriarhului Teoctist. Lucrările la această casă memorială au fost în mare parte finalizate iar în prima duminică după Paşte va avea loc sfinţirea.

„Astăzi se împlinesc 99 de ani de la naşterea Patriarhului Teoctist. După cum se ştie, el s-a născut în satul Tocileni din comuna Stăuceni. Astăzi, l-am omagiat printr-o slujbă de pomenire, la Biserica din Victoria, o biserică ctitorită de el, într-o perioadă comunistă. La Tocileni, avem casa memorială pe care o vom finaliza în acest an. Împreună cu Mitropolia Moldovei, am hotărât să sfinţim muzeul în Duminica Atomei, prima duminică după Paşte. Vor veni reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române. Am reuşit să obţinem mai multe lucruri care au aparţinut Patriarhului Teoctist. Am avut sprijin de la Patriarhia Română. Acum se lucrează la amenajarea muzeului”, ne-a spus Cozmin Epuraş, primarul comunei Stăuceni.

Teoctist Arăpaşu a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007. El s-a născut pe 7 februarie 1915 în satul Tocileni şi a murit pe 30 iulie 2007. A fost al zecelea din cei unsprezece copii ai familiei Arăpaşu.

A urmat școala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănătirea Cernica. A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistriţa (jud. Neamț), sub numele de Teoctist. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și diacon la Patriarhia Română.

În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu deține funcția de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoșăneanul".

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către Patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala Mitropolitană din Iași. De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplinește și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, PF Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iașilor) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoșani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei și Sucevei" și "Glasul Bisericii" și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.

A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă).

A promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.

Patriarhul Teoctist a murit luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiași zile.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad