Connect with us
banner ad

Politica

USL-ul funcţionează din nou la Botoşani. VEZI ce spune Florin Ţurcanu despre colaborarea cu Dolineaschi şi PSD

Published

on

News Preşedintele PNL Botoşani a revenit la sentimente mai bune faţă de colegii săi din cadrul Uniunii Social Democrate. El susţine că în acest an nu se va ocupa de politică şi că nu va răspunde atacurilor venite din zona altor partide.

Ieri după amiază, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit ieri după amiază pentru a discutat cu privire la viitorul USL-ului şi la problemele care se înregistrează în unele judeţe ale ţării. „Ei au avut o întâlnire normală şi corectă. Trebuiau să o aibă. Aceste întâlniri vor clarifica multe aspecte care nu au fost clarificate în ultima perioadă”, a spus Florin Ţurcanu.

Şi pe plan local liderii celor două partide au avut o întâlnire şi au stabilit să nu se mai atace public.

„Pe plan local, noi am avut faţă în faţă discuţii liniştite tot timpul. Am avut declaraţii contradictorii în presă dar asta a fost o chestiune politică. Eu m-am ocupat şi de administraţie, şi de politică. Anul ăsta mă ocup strict de administraţie. Anul ăsta nu o să mai răspund la niciun atac politic, indiferent din ce parte vine. O las pe mâna altora. Am vicepreşedinţi care pozează în oameni echilibraţi. Nouă am la număr. Să iasă public şi să-şi asume o bătălie pe faţă cu toate partidele politice. La Botoşani, lucrurile sunt foarte clare în ceea ce mă priveşte pe mine şi pe Andrei Dolineaschi”, a adăugat Florin Ţurcanu.

Distribuie pe:
269 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )