Connect with us
banner ad

Politica

Doina Federovici, cel mai activ parlamentar botoşănean. VEZI câte iniţiative legislative au avut aleşii judeţului în 2013

Published

on

Senatorul Doina Federovici şi deputaţii Verginel Gireadă şi Cristian Roman au fost cei mai activi parlamentari botoşăneni în primul an al mandatului. Aceştia au cele mai multe iniţiative legislative iar unele dintre acestea deja au devenit legi.

Cel mai activ parlamentar botoşănean este senatorul PSD Doina Federovici. Aflată la primul mandat de parlamentar, Doina Federovici a avut într-un an 38 de iniţiative legislative, 12 declaraţii politice,

22 întrebări, 13 interpelări şi 142 luări de cuvânt în plen. Într-un clasament al celor mai activi senatori, Doina Federorvici este pe locul trei. „A fost o activitate bună dar am şi neîmpliniri. Nu realizăm chiar tot ce ne propunem dar eu personal consider că am avut o activitate constructivă. Un post central de televiziune a făcut, la sfârşitul anului trecut, un clasament al senatorilor. Din totalul de 176 de senatori eu sunt pe locul trei ca şi activitate parlamentară. Până acum am 38 de iniţiative legislative şi sunt printre puţinii parlamentari care au până acum trei legi publicate în Monitorul Oficial al României”, a declarat senatorul Doina Federovici.

În afara iniţiativelor legislative, interpelărilor sau declaraţiilor politice, parlamentarul botoşănean susţine că în primul an de mandat a avut o contibuţie importantă la realizarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor din Flămânzi, Bucecea şi Darabani.

„Ca urmare a numeroaselor discuţii pe care le-am avut la nivel central, judeţul Botoşani a beneficiat anul trecut de peste 200 de miliarde de lei vechi, investiţii în infrastructura rutieră. Au fost lucrările de pe tronsonul Botoşani-Flămânzi, lucrările de la Bucecea şi Darabani. Au fost începute lucrările la singurul drum de pământ din România. Mi-am adus aportortul şi la atragerea sumelor necesare pentru continuarea lucrărilor la şantierele începute în ultimii ani”, a adăugat senatorul botoşănean.

Pe locul doi în ceea ce priveşte iniţiativele legislative este deputatul PNL Verginel Gireadă. Acesta a fost semnatarul a 33 de iniţiative. În 2013, acesta a mai avut 12 luări de cuvânt, 10 declaraţii politice şi două întrebări şi interpelări. Pe locul trei se clasează deputatul Cristian Roman de la Partidul Forţa Civică. Acesta are 29 de iniţiative legislative, 11 luări de cuvânt, 6 declaraţii politice, 8 întrebări şi interpelări şi 8 moţiuni.

SENAT

Doina Federovici (PSD) – 38 iniţiative legislative

Viorel Grigoraş (PNL) – 18 iniţiative legislative

Serban Mihăileacu (UNPR) – 11 iniţiative legislative

Corneliu Popescu (PP-DD) – 6 iniţiative legislative

CAMERA DEPUTAŢILOR

Verginel Gireadă (PNL) – 33 iniţiative legislative

Cristian Roman (Forţa Civică)- 29 iniţiative legislative

Liliana Mincă (PP-DD) – 27 iniţiative legislative

Roxana Anuşcă Ţurcanu (PNL) – 22 iniţiative legislative

Costel Şoptică (PNL) – 22 iniţiative legislative

Tamara Ciofu (PSD) – 19 iniţiative legislative

Andrei Dolineaschi (PSD) – 19 iniţiative legislative

Mihai Baltă (PSD) – 5 iniţiative legislative

 

Distribuie pe:
11 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )