Connect with us

Politica

Tamara Ciofu solicită Ministerului Sănătății să rezolve problema pensionarilor care se umilesc pentru a obţine reţete compensate şi gratuite

Published

on

News Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus Luni, 16 decembrie, o interpelare prin care solicită Ministerului Sănătății modificarea contractului cadru între CNAS şi medici, astfel încât pensionarii din toată ţara să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la sucursalele ANAF pentru a obţine adeverințe pentru eliberarea reţetelor compensate şi gratuite.

“În prezent, reprezentanţii Caselor de Asigurări de Sănătate le cer pensionarilor să vină cu adeverinţe de la ANAF pentru a demonstra că au venituri mici. Consider că este inadmisibil ca acești oameni să fie puși pe drumuri pentru a obține o adeverință pe care apoi să o depună la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparțin. În acest sens, apreciez că modificarea contractului cadru între CNAS şi medici, astfel încât raportarea la veniturile pensionarilor să se realizeze petru anul anterior va duce la rezolvarea situației din prezent, iar oamenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la sucursalele ANAF” a arătat Tamara Ciofu în interpelarea trimisă către Ministerul Sănătății.

Medicii de familie au anunțat că nu vor mai elibera rețete compensate cu 90% din lista B pentru pacienții cu venituri de până la 700 de lei, decât dacă vor aduce o adeverință fiscală de la ANAF. Situația este generată de faptul că organele de control au depistat recent că unii pensionari beneficiau de medicamente compensate, deși veniturile lor depășeau plafonul stabilit prin lege, iar medicii de familie sunt trași la răspundere.

Distribuie pe:
12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad