Connect with us

Politica

Roman a fost ales vicepreședinte al Partidului Forța Civică

Published

on

News Peste o sută de delegați ai organizației județene Botoșani Forța Civică au participat la sfârșitul săptămânii trecute la lucrările Consiliului Național al Partidului, desfășurate la Palatul Parlamentului.

Punctul de maxim interes al evenimentului a fost desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat al partidului la funcția de președinte al României, acesta fiind susținut și de alte formațiuni politice de centru dreapta, cum ar fi Partidul Mișcarea Populară, PNȚCD sau Partidul Ecologist.

"Cred că este nevoie de un stat eficient, puternic, care să slujească interesul național. Interesul național este să avem o națiune sănătoasă, educată, prosperă. Interesul nostru național este să fim respectați de către toți partenerii noștri. Nu putem să fim prosperi sau să gândim spre viitor cu instituții de stat anchilozate, ineficiente, mediocre, lipsite de profesionalism, lipsite de resurse. Cred că un candidat la presedinție trebuie să aiba in atenție politicile publice esențiale ale statului”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu în primul său discurs ca prezidențiabil al României.

Consiliul Național Forța Civică a ales prin vot și noile structuri de conducere ale partidului, Mihai Răzvan Ungureanu fiind reconfirmat în funcția de președinte.

La rândul său, președintele organizației județene Botoșani, deputatul Cristian Constantin Roman, a fost aves în funcția de vicepreședinte al partidului, întrunind voturile a 89% din delegații din țară prezenți la Consiliul Național.

„Forţa Civică este un partid tânăr, neerodat în actul guvernării, ce poate reprezenta o alternativă reală pentru cetăţenii dezamăgiţi de prestaţia formaţiunilor politice care şi-au arătat până acum limitele în gestionarea treburilor ţării. Acţiunile noastre trebuie să se focalizeze pe fărâma de speranţă pe care cetăţenii acestei ţări o mai au. Să renaştem această speranţă. Să arătăm că suntem de bună credinţă, că avem soluţii şi că avem lângă noi oameni de cea mai bună calitate morală”, a declarat deputatul Cristian Constantin Roman în fața delegaților prezenți la Palatul Parlamentului. El a făcut referire și la confruntările electorale care urmează în 2014.

„Din păcate, în bătăliile care vin vom lupta cu milioanele de euro ale adversarilor, acelea furate din banul public. Vom lupta cu pungile lor cu ulei şi zahăr. Vom fi asemeni preoţilor la război, doar cu biblia în mână. Dar trebuie să izbăvim de rău acest popor. România are nevoie de o cură de dezintoxicare inteligent administrată”, a adăugat președintele organizației Botoșani Forța Civică.

Distribuie pe:
86 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad