Connect with us

Educatie

Copiii din Răchiţi au şcoală nouă

Published

on

News După doi ani în care au făcut naveta la Roşiori şi au învăţat în clase comasate, cei aproape 100 de copii din Răchiţi au şcoală nouă la ei acasă. Lucrările de reabilitare a şcolii comunale au fost în sfârşit finalizate, iar autorităţile locale şi judeţene au organizat joi, 5 decembrie, ceremonia de sfinţire a noului imobil.

În prezenţa prefectului Costică Macaleţi, cei patru preoţi parohi ai comunei au oficiat slujba, la eveniment participând şi deputatul Tamara Ciofu, parlamentarul de Botoşani care a făcut diligenţele necesare pentru deblocarea finanţării lucrărilor de reabilitare. Clădirea şcolii a fost extinsă şi modernizată din fonduri acordate de Banca Mondială, valoarea lucrărilor ridicându-se la cca. 800.000 de lei. Micuţii, de la grădiniţă şi până în clasa a VIII – a, au acum şase săli de curs, grupuri sanitare încălzite şi dotate cu toate cele necesare, precum şi o centrală pe lemne care să permită primăriei să poată asigura fără probleme combustibilul pentru încălzire.

„Vin cu plăcere la astfel de evenimente pentru că şcoala este instituţie de bază pentru o comunitate. Îl felicit pe domnul primar pentru că a susţinut acest proiect până la capăt şi ştim că nu i-a fost uşor.”, a declarat, printre altele, prefectul judeţului.

Costică Macaleţi a fost rugat să taie panglica tricoloră a recepţiei şi pentru blocul de garsoniere din Răchiţi, locaţie unde primăria, din fonduri proprii, a refăcut anvelopa şi acoperişul construcţiei. Imobilul are 35 de garsoniere – locuinţe sociale, locatarii de la ultimul nivel aşteptând de 6 ani să nu le mai plouă în case. Valoarea lucrărilor a fost de 100.000 de lei, iar edilul comunei, primarul Gheorghe Iacob, a considerat că minimul de confort al celor peste 100 de chiriaşi este o prioritate. 

Gheorghe Iacob face demersuri şi pentru alte proiecte ale comunităţii situate la 3 km de municipiul Botoşani. Primarul îşi doreşte ca în perioada imediat următoare să aducă gazul metan în comună, dar şi să extindă reţeaua de energie electrică. Aceasta deoarece, deşi pare greu de crezut, în Răchiţi mai sunt case pentru care furnizorul de energie electrică încă nu şi-a dat avizul de alimentare cu energie.

Distribuie pe:
228 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )