Connect with us
banner ad

Editorial

Condamnaţi să suportăm amatorismul celor de la Urban Serv

Published

on

EDITORIAL De vreo două luni, botoşănenii sunt condamnaţi să suporte gafele făcute aproape zilnic de conducerea Urban Serv. Domnii aceştia, puşi politic la conducerea Urban Serv, au fost luaţi prin surprindere de prima nisoare, nu au fost în stare să deszăpezească în totalitate nici măcare străzile principale, trotuarele sunt nişte mormane de zăpadă iar mai nou sunt luaţi prin surprindere şi de ploaie.

Un şofer a provocat o tragedie, joi dimineaţă, pentru că strada era un imens patinoar. O femeie a murit nevinovată doarece acest şofer nu a putut opri microbuzul pe gheaţă. Cei prezenţi la faţa locului au văzut că era aproape imposibil de mers iar poliţiştii au aplicat o amendă firmei Urban Serv pentru că nu şi-a făcut treaba. 

Oare câte gafe trebuie să mai facă, câţi botoşăneni trebuie să-şi mai rupă mâinile şi picioarele pe trotuarele din municipiu şi câte accidente mai trebuie să se producă?

Într-o ţară normală, cu un sistem de justiţie care funcţionează foarte bine, Urban Serv şi Primăria Botoşani ar fi avut în aceste două luni vreo câteva sute de procese. Toţi botoşănenii care şi-au rupt mâinile şi picioarele şi toţi cei care au avut accidente rutiere din cauza străzilor acoperite cu gheaţă sau zăpadă, ar fi dat în judecată Urban Serv-ul şi primăria şi ar fi cerut despăgubiri de multe milioane. Şi tot într-o ţară normală, directorul Urban Serv şi-ar fi dat demisia în decembrie când Botoşaniul era paralizat la prima ninsoare.

Cum nu suntem într-o ţară normală, botoşănenii care şi-au rupt mâinile şi picioarele au scos bani din buzunar pentru a se trata, cei care şi-au avariat maşinile, le-au reparat pe cheltuială proprie… Amenda aplicată de poliţie va fi plătită de Urban Serv, adică din banii noştri, şi nu de cei carfe şi-au bătut. Cum nu suntem într-o ţară normală, primarul doar se face că ia măsuri la Urban Serv. Pentru că nu a fost în stare să rezolve problema deszăpezirii, directorul general este retrograt în funcţia de director adjunct. Asta da sancţiune.

Şi toate acestea se fac pe banii botoşănenilor care plătesc nişte taxe şi impozite din care şi aceşti domni, puşi politic, îşi încasează leafa. Apropo de leafă. Am intrat pe siteul oficial al SC Urban Serv SA. La capitolul politică de remunerare, unde ar fi trebuit să vedem cât încasează lunar şefii Urban Serv apare mesajul „Pagină în construcţie”. Surpriza continuă şi la capitolul Conducerea societăţii unde aflăm că tot Liviu Toma este director şi nu Simion Drelciuc aşa cum ne anunţa primarul Ovidiu Portariuc.

Dar ce mai contează, mai e puţin şi se termină iarna. Vom vedea străzi nemăturate, gunoaie prin cartiere?… tot e mai bine decât să-ţi rupi mâinile şi picioarele sau să-ţi distrugi maşina. 

Distribuie pe:
185 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )