0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

19 misiuni pentru pompierii botoşăneni în prima zi din aprilie

aplicatie isu cutremur pompier2

În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 19 situaţii de urgenţă, astfel: stingerea   trei incendii, două intervenţii pentru înlăturarea elementelor de construcţie de pe faţada unor blocuri din municipiul Botoşani care prezentau pericol pentru trecători, trei alte intervenţii şi acordarea primului ajutor medical unui număr de 11 persoane.

Cele trei incendii s-au produs pe raza localităţilor Vlăsineşti, Săveni şi Botoşani, provocând pagube materiale de cca. 8.000 lei.

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: mijloc de încălzire local nesupravegheat ori supraîncălzit, foc deschis în spaţii deschise şi arc electric sau scânteie electrice.

Pentru stingerea celor trei incendii au intervenit 20 de pompieri militari şi voluntari, mai bine de două ore. Au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 50.000 lei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA