Liceul cu Program Sportiv Botoșani și-a premiat astăzi, cei mai buni sportivi ai anului competițional 2023. În acest an, sportivii legitimați la LPS Botoșani au obținut 151 de medalii la competițiile naționale și internaționale din care 52 de aur, 48 de argint și 51 de bronz, ajungând la un total de 2297 de medalii cucerite de la înființare și până în prezent.
De asemenea, pe parcursul anului competițional 2023, un număr de 17 sportivi au fost convocați la loturile naționale reprezentând România la competițiile internaționale.
În funcție de rezultatele obținute s-a stabilit un clasament cu primii 10 sportivi legitimați la Liceul cu Program Sportiv Botoșani pentru anul 2023:
Locul I: VAINER BIANCA MARIA, atletism, prof. Ionuț Zachiu
Locul II: IGNĂTESCU NICOLAOS GAVRIL, lupte greco-romane, prof. Victor Baciu
Locul III: ȚICĂLEAC ȘTEFANIA NICOLETA, atletism, prof. Ionuț Zachiu
Locul IV: AMARANDEI ALEXANDRA, atletism, prof. Ionuț Zachiu
Locul V: GHEȚĂU EDUARD-ALEXANDRU, lupte greco-romane, prof. Victor Baciu
Locul VI: LEKNER BENEDICT EMANUEL, lupte greco-romane, prof. Victor Baciu
Locul VII: CHIRIAC DENISA FLORENTINA, atletism, prof. Ionuț Zachiu
COZMA GEORGE – LUCIAN, lupte greco-romane, prof. Victor Baciu
Locul VIII: NEMȚUC RĂZVAN MARIAN, atletism, prof. Daniela Vieru
BOICU ELENA GEANINA, lupte libere, prof. Cristian Ungureanu
Locul IX: ANDRIOAIA COSMIN ȘTEFAN, fotbal, prof. Cătălin Chirilă
Locul X: UNGUREANU LAVINIA ATINA, handbal, prof. Iuliana Teodoru
”Un an foarte greu dar cu rezultate foarte frumoase! Toate cele 151 de medalii sunt foarte valoroase și cu amintiri frumoase pentru noi!
Aș aminti aici medalia de bronz cucerită la Campionatul Balcanic de Alergare Montană juniori I din Muntenegru de către echipa României, echipă formată exclusiv din 4 sportive de la LPS Botoșani. Aș aminti supremația secției de lupte greco-romane în competițiile naționale ocupând locul I pe țară atât în competiția organizată de Ministerul Educației cât și în competiția organizată de Federația Română de Lupte la categoria de vârstă U20. Nu trebuie să uităm nici de titlul de vicecampioană națională la fotbal U18 cucerit de echipa LPS Botoșani în competiția organizată de Ministerul Educației și Federația Română de Fotbal.
Le mulțumesc și îi felicit pe copii pentru rezultatele obținute în acest an. Îi felicit pentru efortul depus, pentru ambiția și perseverența de care au dat dovadă.
Le mulțumim și familiilor care i-au sprijinit și încurajat, și care au fost mereu alături de ei”, a precizat Gabriel Hârtie, director la Liceul cu Program Sportiv Botoșani.