Ieri dimineață, echipajele Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Locale Botoşani, au acţionat în perimetrul unităților de învățământ din municipiu, pentru prevenirea faptelor de natură contravențională și descurajarea absenteismului școlar.
În apropierea școlii profesionale de pe str. Cornișa nr. 5 au fost depistați un număr de 12 elevi care ar fi trebuit să se afle la ore. Aceștia au fost conduși în clase, de către polițiștii locali, fiind contactați profesorii responsabili. De asemenea s-a intervenit în zona Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, fiind dispuse măsuri pentru informarea elevilor cu privire la prevederile H.C.L. 355/2011. În perioada următoare vor fi monitorizate instituțiile de învățământ pentru prevenirea evenimentelor nedorite și combaterea absenteismul școlar.