-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

12 arme letale și 900 de cartușe confiscate de polițiștii botoșăneni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au ridicat în vederea continuării cercetărilor 12 arme letale și două neletale, precum și peste 900 de cartușe deținute ilegal sau în condiții necorespunzătoare.

Având în vedere  cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, comise în perioada septembrie-noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au pus în executare 15 percheziții domiciliare pe raza județului Botoșani, la persoane bănuite de comiterea faptelor, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase precum și din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a Secției de Poliție Rurală nr. 1 și a Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cu ocazia perchezițiilor la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 12 arme letale deținute legal și două arme neletale deținute ilegal și păstrate necorespunzător, 958 de cartușe, deținute ilegal sau în condiții necorespunzătoare, precum și un trofeu de vânătoare deținut ilegal.

Pentru păstrarea necorespunzătoare a armamentului și muniției legal deținute au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform Legii 295/2004, în cuantum de peste 16.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea dreptului de deținere, de port și folosire a armelor.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să se dispună măsuri.

În documentarea activității infracționale s-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA