STATII RADIO

Tag: Lucian Trufin

Fermierii mici din judeţul Botoşani pot încasa câte 15.000 de euro: “S-au redus condiţiile cerute fermierilor, s-a simplificat procedura”

| 18 mai 2017

trufin, sedinta fermieri

Fermierii mici din judeţul Botoşani au posibilitatea de a obţine 15.000 de euro în vederea dezvoltării afacerii pe care o au în agricultură. Comparativ cu anii trecuţi, procedura este simplificată iar fermierii vor putea accesa mai uşor această finanţare.

Citeste mai mult

Senatorul Lucian Trufin şi-a deschis cabinet în oraşul Săveni

| 10 mai 2017

lucian trufin, cabinet saveni1

Alegerea mea în funcția de senator la finele anului 2016, a reprezentat actul de încredere și onoare prin care cetățenii județului Botoșani m-au mandatat să-i reprezint în Parlamentul României. Ca fost primar am înțeles că la baza cunoașterii nevoilor oricărei comunități stă dialogul permanent cu membrii ei, de aceea una dintre prioritățile mele în acest mandat de parlamentar, o constituie menținerea unei strânse legături cu botoșănenii.

Citeste mai mult

COMUNICAT. Trufin: „Începând de astăzi fermierii pot accesa 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală”

| 3 mai 2017

trufin

Senatorul PSD Lucian Trufin, secretar al Comisiei pentru Agricultură a anunțat că începând de astăzi și până la 31 iulie, respectiv 31 octombrie fermierii pot depune la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cererile de proiecte pentru 14 submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Citeste mai mult

Trufin: „Voi finaliza prima etapă de pregătire a fermierilor botoșăneni pentru accesarea măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală”

| 26 aprilie 2017

trufin

Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat astăzi că la finalul acestei săptămâni va încheia sesiunile de informare și pregătire a fermierilor botoșăneni în ceea ce privește prezentarea măsurilor pe care le pot accesa în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, întâlniri care s-au derulat în toate zonele județului timp de o lună.

Citeste mai mult

Trufin: „Guvernul a adoptat măsurile prin care fermierii pot accesa credite de dezvoltare cu garanții de stat de 80% din valoarea împrumutului”

| 17 martie 2017

Lucian Trufin, primar Vlasinesti

Senatorul Lucian Trufin a declarat vineri că Guvernul PSD-ALDE a aprobat Ordonanța de Urgență prin care producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară pentru achiziționarea de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor, precum și pentru finanţarea producției agricole, piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii.

Citeste mai mult

Trufin: „Peste 95% dintre fermierii botoșăneni și-au primit subvențiile”

| 10 martie 2017

lucian trufin

COMUNICAT. Senatorul PSD Lucian Trufin a declarat vineri că Guvernul PSD+ALDE a reușit în doar câteva săptămâni să repună în funcțiune sistemul de acordare a subvențiilor în agricultură care fusese blocat în guvernarea precedentă. Astfel, spune senatorul PSD, peste 70% dintre fermierii din întreaga țară au primit deja subvenția, urmând ca restul să o primească până la finalul acestei luni.

Citeste mai mult

Senatorul Lucian Trufin a prezentat fermierilor din sud-estul județului Botoșani programele „tomate românești” și „carne de porc din ferme românești”

| 8 februarie 2017

trufin intalnire fermieri

Senatorul PSD Lucian Trufin a organizat duminică, 5 februarie la sediul primăriei Trușești o întâlnire de lucru cu fermierii botoșăneni din zona de sud-est a județului pentru a-i informa despre deschiderea celor două programe guvernamentale pentru susținerea produselor deficitare.

Citeste mai mult

Fermieri botoşăneni învăţaţi să acceseze fonduri pentru cultivarea roșiilor în spații protejate

| 28 ianuarie 2017

trufin, sedinta fermieri

Senatorul PSD Lucian Trufin a organizat vineri, 27 ianuarie, la sediul primăriei orașului Săveni prima întâlnire cu fermierii botoșăneni pentru aplicarea programului de susținere a producției interne de tomate.

Citeste mai mult

Lucian Trufin: „40.000 fermierii români vor primi 3.000 euro anual pentru cultivarea roșilor în sere și solarii”

| 23 ianuarie 2017

Hiliseu, solarii, legumicultori  (31)

Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat astăzi că Executivul condus de prim-ministrul Grindeanu va adopta în perioada imediat următoare o Hotărâre de Guvern prin care va acorda fermierilor din toată țara începând cu anul acesta timp de 8 ani de zile un sprijin financiar în valoare de 3.000 euro anual, pentru cultivarea de roșii în spații protejate, de tipul serelor sau solariilor.

Citeste mai mult

Lucian Trufin, candidatul primarilor PSD: Voi fi în fiecare zi la uşa guvernului, la uşa ministerelor pentru a aduce cât mai mulţi bani în mediul rural

| 13 noiembrie 2016

psd-federovici-macaleti-trufin-lupascu-birta

Primarul comunei Vlăsineşti a intrat în bătălia electorală pentru alegerile parlamentare urmând să figureze pe lista PSD la Senat. Acesta a declarat că are o listă de priorităţi şi că va încerca să susţină proiectele primăriilor din judeţul Botoşani.

Citeste mai mult

shared on wplocker.com