STATII RADIO

RSSSocial

Ministrul Muncii: Indemnizaţia pentru creşterea copilului, plafonată la 8500 lei din septembrie

| 5 august 2017

copil spital manuta foto realitatea

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri, în ședința de Guvern, că s-a decis plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la suma de 8500 lei. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Citeste mai mult

Efectele trecerii CAS şi CASS la angajat: cei mai afectați, românii cu salarii de 2000 de lei

| 20 iulie 2017

bani-numarati

Odată cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la salariat am putea plăti amenzi rutiere mai mari, iar companiile de stat ar putea recurge la concedieri. Sunt câteva dintre efectele negative pe care le-au identificat analiștii fiscali până în prezent. Alianţa de la guvernare promite însă că vom rămîne cu mai mulţi bani în buzunar, pentru că taxele vor fi tot în sarcina firmelor.

Citeste mai mult

ATENŢIE ŞOFERI. Iată în cât timp iese alcoolul din sânge în funcţie de băutură!

| 19 iulie 2017

accident ambulanta ungureni, botosani (10) etilotest

Alcoolul iese din organism cu o medie de 0,15 grame la mie pe oră. Acest lucru este diferit însă de la o persoană la alta şi depinde de greutate, vârstă şi sex. Alţi factori importanţi de care depinde timpul de eliminare a alcoolului din organism sunt tipul de băutură pe care ai consumat-o, cantitatea, dacă ai mâncat înainte, cât de repede ai băut şi chiar cât de obosit sau stresat erai.

Citeste mai mult

Angajaţii ar putea primi două noi tipuri de TICHETE, pe lângă cele de masă

| 17 iulie 2017

tichete-cadou-foto-rtv

Tichete-cadou pentru angajaţii care fac sport sau merg la spectacole şi citesc. Este cea mai nouă propunere legislativă a unor parlamentari de la UDMR, care, pe lângă tichetele de masă, de vacanţă sau de creşă, vor ca salariații de la stat să primească şi tichete de sport, în valoare de până la 300 de lei. În plus, iniţiativa vrea să unifice legislația în vigoare privind toate biletele de valoare acordate angajaților.

Citeste mai mult

Angajaţii din asistenţă socială încep protestele la Botoşani

| 31 mai 2017

DGASPC

Citeste mai mult

Set mobilier de grădină şi vouchere oferite la Târgul economiei sociale Bucovina – ediția I

| 29 mai 2017

targ de economie sociala (3)

Asociația Biosilva în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS, Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Ştiinte Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava au organizat la Suceava Conferința regională “Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale” și Târgul economiei sociale Bucovina – ediția I cu scopul de a crește vizibilitatea structurilor de economie socială înființate în ultimii ani prin proiecte europene în Regiunea de Nord-Est a României și de a identifica soluții pentru susținerea sectorului economiei sociale.

Citeste mai mult

Conferinţă regională de economie socială cu exemple de bună practică din judeţul Botoşani FOTO&VIDEO

| 28 mai 2017

conferinta economie sociala (0)

În acest week-end, Asociaţia Biosilva, în parteneriat cu Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Institutul Bucovina, Shopping City Suceava şi Asociaţia Judeţeană a Comunelor, Filiala Botoşani, au organizat ediţia I a Târgului Economiei Sociale.

Citeste mai mult

Târg de economie socială cu participarea instituţiilor şi structurilor din Botoşani şi Suceava

| 23 mai 2017

Pomirla, proiect de economie sociala colaj

Asociația Biosilva în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava organizează în perioada 26 – 28 mai 2017 Târgul economiei sociale Bucovina – ediția I și Conferința regională “Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale”, cu scopul de a crește vizibilitatea și de a identifica soluții pentru susținerea structurilor de economie socială înființate în Regiunea de Nord-Est a României.

Citeste mai mult

Copii cu dor de mamă şi de tată. La Botoşani sunt peste 1.300 de micuţi privaţi de dragostea părintească

| 16 mai 2017

elevighiozdane920

Statistica arata ca la nivelul judetului Botosani sunt 1.370 de copii cu ambii parinti sau unul dintre ei plecati la munca peste hotare. Cei mai multi copii aflati in aceasta situatie au intre sapte si 17 ani, dar sunt si prunci de un an sau doi anisori care au ramas in grija bunicilor sau altor rude pentru ca parintii lor sa castige bani in strainatate.

Citeste mai mult

Protest spontan la APM. Angajaţii ameninţă cu grevă generală

| 27 aprilie 2017

protest apm

Un nou protest spontan al angajatilor de la Agentia pentru Protectia Mediului din Botosani. Zeci de salariati ai institutiei au sistat, astazi, activitatea, timp de doua ore, in semn de nemultumire fata de nivelul mic al salariilor si de discrepantele dintre veniturile angajatilor din sistemul bugetar.

Citeste mai mult

shared on wplocker.com