banner ad
banner ad
/

Agenţii economici din Botoşani vor să investească în pregătirea elevilor care aleg să înveţe o meserie. “Elevul face practică trei zile pe săptămână şi două zile face instruirea”

| 12 noiembrie 2017

Majoritatea firmelor din judeţul Botoşani se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte personalul. Se caută persoane care să lucreze începând de la firme de construcţii şi până la restaurante dar forţa de muncă existentă pe piaţă nu acoperă cerinţa.




Unii agenţi economici s-au decis să investească într-o formă de învăţământ mai puţin cunoscută la noi dar care în Germania funcţionează din 1969. Este vorba de învăţământul dual. Timp de doi-trei ani, agentul economic suportă costurile privind şcolarizarea, cazarea şi masa elevului iar după absolvire şi obţinerea unei calificări, acesta este obligat să lucreze o perioadă pentru respectivul agent economic. Printre cei dispuşi să se investească în învăţământul dual este şi omul de afaceri Maricel Maxim, patronul firmei Maxim Special Construct. El vrea ca din anul şcolar 2018/2019 să suporte cheltuielile de şcolarizare, masă şi cazare pentru minim 10 elevi. Singura problemă este că potrivit legislaţiei din România, agentul economic nu îl poate obliga pe elev să semneze un contract şi să lucreze o perioadă de timp după absolvire.

“La Colegiul Gh. Asachi a venit o fostă directoare de şcoală de învăţământ dual, din Hamburg. Ea promovează învăţământul dual în Europa. La ei a început de prin 1969, au undeva la vreo 200 de calificări acum. La noi, după ce investeşti în pregătirea elevului, bursă, cazare, masă, loc de desfăşurare a practicii, conform legii nu ai voie să închei un contract. El se califică şi pleacă. Rămâne la buna înţelegere sau la onestitatea elevului. În Germania, există cadrul legal. Este ca până în 1990, în România, când după absolvirea unei şcoli profesionale trebuia să te prezinţi la o unitatea. Dacă nu te prezinţi, plăteşti toată pregătire şi o penalitate. Ar trebui să existe o prevedere legală iar dacă doi ani a durat pregătirea, doi ani să lucreze la firmă după absolvire. Această variantă de şcolarizare este foarte bună pentru cei din mediul rural care nu îşi permit să vină la şcoală în Botoşani. Noi depunem solicitările la Inspectoratul Şcolar, pentru înfiinţarea claselor. În funcţiile de solicitările agenţilor economici, ei vor înfiinţa clasele dar problema noastră este că după perioada de instruire, nu îi vom putea ţine. În mod normal, la învăţământul dual, elevul face practică trei zile pe săptămână la angajator şi două zile face instruirea. Instruirea este pe domeniul pe care se califică. În Germania, cei de la învăţământul dual au ore de germană, de engleză şi instruire tehnică”, ne-a spus omul de afaceri Maricel Maxim.

Tags: , , , ,

Category: Economic, Educatie, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com