banner ad
banner ad
/

Sute de oameni, concurs cu premii şi spectacol de muzică populară la Festivalul Vinului de la Sîrbi – Vlăsineşti GALERIE FOTO&VIDEO

| 30 octombrie 2017

Primăria şi Consiliul Local Vlăsineşti au organizat duminică a IX-a ediţie a Festivalului Vinului, un eveniment care an de an are loc în satul Sîrbi, unde localinicii spun că se produce cel mai bun vin din zonă. Prin acest eveniment, autorităţile locale încearcă să-i determine pe oamenii din satul Sîrbi să se implice mai mult în cultivarea viţei de vie şi producerea vinului.




Pentru ediţia de anul acesta, organizatorii au pregătit un spectacol de muzică populară şi dans plus un concurs cu premii. Ediţia a IX-a a Festivalului Vinului a debutat cu o scenetă prezentată de elevii şcolii din Sîrbi după care pe scena căminului cultural au urcat Andrada Netedu, Carmen Cornaci, Ansamblul Hora şi Constantin Petrescu. Ediţia de anul acesta a festivalului s-a încheiat cu concursul de degustare “Cel mai bun vin”. Doar trei concurenţi au avut curajul să participe iar misiunea juriului nu a fost una foarte dificilă. De la eveniment nu au lipsit politicienii şi reprezentanţii Consiliului Judeţean şi Prefecturii. Invitat special a fost senatorul Lucian Trufin, cel care a iniţiat acest festival al vinului în perioada în care era primar al comunei Vlăsineşti.

Andrei Bouariu, actualul primar al comunei Vlăsineşti, vrea ca de la an la an acest festival să ia o amploare cât mai mare şi spune că încearcă să-i convingă pe locuitorii satului Sîrbi să se asocieze, să cultive suprafeţe cât mai mari cu viţă de vie iar vinul să devină un brand al zonei.

“Festivalul Vinului a devenit deja o tradiţie. Am ajuns la ediţia a IX-a. Este o zi importantă pentru cetăţenii din localitatea Sîrbi şi pentru întreaga comună. De la an la an aducem artişti, sărbătorim iar locuitorii din satul Sîrbi şi comuna Vlăsineşti merită un festival al lor pentru că sunt oameni muncitori, devotaţi. Din păcate, în ultima perioadă nu mai avem suprafeţe foarte mari cu viţă de vie. Înainte au fost. În satul Sîrbi se produce cel mai bun vin din comuna Vlăsineşti. Există nişte idei şi îi îndemnăm pe oameni să se asocieze şi să profite de acele parcele de pământ care sunt mai mult decât propice creşterii viţei de vie şi să obţină un profit, pe lângă faptul că îşi produc vinul pentru ei. Important este ca oamenii să-şi dea seama că doar împreună vor putea exploata pozitiv şi în beneficiul lor acele parcele care în momentul de faţă nu sunt utilizate pentru creşterea viţei de vie ci sunt păşuni”, ne-a spus Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsineşti.

Category: Administratie, Cultura, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com