banner ad
banner ad
/

Liberalii susţin că PSD şi ALDE s-au sabotat reciproc în cazul alegerilor de la Nicşeni: „Ar fi prea prostească această eroare ca noi să credem că nu au făcut-o cu bună intenţie, atacându-se pe la spate”

| 20 octombrie 2017

soptica, achitei

PSD şi ALDE s-au aliat pentru alegerile de la Nicşeni, programate pe 5 noiembrie, dar până la urmă au fost nevoite să se retragă. Alianţa a fost înregistrată prea târziu, liberalii au contestat iar până la urmă candidatul desemnat de PSD şi ALDE a intrat în bătălia pentru primăria Nicşeni ca independent.

„Am văzut plânsetul celor două doamne care conduc PSD şi ALDE în judeţul Botoşani, încercând să se victimizeze public, spunând că nenorociţii de PNL-işti i-au încurcat pe ei în tentativa de a recâştiga Primăria Nicşeni. O primărie rămasă în evul mediu. Cred că este singura primărie din judeţul Botoşani care din 1990 a fost condusă numai de PSD iar acest lucru se cunoaşte. Cei de la PSD-ALDE au făcut asta cu bună ştiinţă, tocmai pentru a fugi de o candidatură unde se fac de râs de 20 de ani. Este comuna în care nu s-a făcut nicio investiţie”, a afirmat Cristian Achiţei, deputat PNL.

Parlamentarul liberal susţine că de fapt a fost o problemă între conducerile PSD şi ALDE de la Botoşani şi că nu a fost nicio greşeală.

„Alianţa PSD-ALDE nu a existat în alegerile de la Nicşeni. O alianţă electorală poate participa la alegeri dacă se înregistrează în termen legal. Nu e problema PNL dacă tovarăşii de la PSD au înregistrat cu întârziere propria lor alianţă. Fiind într-o competiţie electorală, era evident că vom contesta. Tot ce va fi ilegal până la sfârşitul acestei campanii, evident că vom contesta. Oare dacă noi întârziam depunerea candidaturii, cei de la PSD ce făceau? Cum am fost noi informaţi, la fel au fost şi ei. Trebuiau să înregistreze alianţa până pe 13 octombrie iar ei au înregistrat-o pe 14 octombrie. Poate că au fost superstiţioşi şi au crezut că 13 aduce ghinion sau nu s-au înţeles cine să ţină discursul şi s-au boicotat unii pe alţii. S-au autoexclus din aceste alegeri. PSD şi ALDE se sabotează între ele la Nicşeni, şi-au bătut joc de cel care trebuia să fie candidatul comun. Ar fi prea prostească această eroare ca noi să credem că nu au făcut-o cu bună intenţie, atacându-se pe la spate. Toate contestaţiile au ajuns la opt instanţe în câteva zile şi au ăierdut de fiecare dată”, a adăugat parlamentarul liberal.

Tags: , ,

Category: Politica, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com