banner ad
STATII RADIO

Tunurile pe COLŢESCU: “Nu ai inventat tu, bă băiatule, mersul. Eşti un om ca toţi ceilalţi. Ţi-a dat Dumnezeu fluierul ăla sau cine ţi l-a dat”

| 20 septembrie 2017

coltescu

Arbitrul Sebastian Colţescu a supărat pe toată lumea în meciul FC Botoşani – Poli Iaşi, scor 3-3. Acesta i-a eliminate pe ambii antrenori, a dictat două lovituri de la 11 metri, nu a sancţionat unele intrări peste limita regulamentului şi a deranjat prin comportamentul arogat.

La finalul partidei, Flavius Stoican, antrenorul ieşenilor, şi-a exprimat public nemulţumirea. El a afirmat că nu a fost deranjat de greşelile lui Colţescu ci de atitudinea lui.

“Atâta timp cât nu jignesc, nu înjur, nu vorbesc urât la adresa arbitrilor, vine Colţescu şi spune: du-te în tribună. Nu e nici Dumnezeu, nu a invitat nici mersul pe bicicletă. E un om ca toţi ceilalţi. Vine, te dă afară că vrea el. Costel Enache a dat cu o sticlă în banca lui de rezerve, de nervi, pune suflet… Aia nu înţelege Colţescu. Că mai greşeşte… Vorbeşte, că suntem oameni. Noi punem suflet, ştiu cât muncesc la antrenamente şi vine Colţescu şi mă trimite în tribună. De ce? Că vrea el. Când ştii că e un meci al orgoliilor, învaţă. Şi eu mă uit la adversar, mă uit ce face Moruţan, ce face Roman, Buş, cum vine Popa. Vreau să analizeze şi el. Să vadă că e un derby al orgoliilor. Poate să dea 200 de penalty-uri, să dea 4 milioane de cartonaşe roşii, să facă ce vrea el dar să spună: aşa am văzut eu. Au fost arbitrii mari, Balaj, Tudor, mai stăteau de vorbă şi cu tine. El vine la meci, îşi ia geanta şi pleacă. Nu sunt supărat pe un arbitru care greşeşte. E om şi greşeşte. Pe maniera lui, stilul lui… asta e deranjant. Nu ai inventat tu, bă băiatule, mersul. Eşti un om ca toţi ceilalţi. Ţi-a dat Dumnezeu fluierul ăla sau cine ţi l-a dat. Cred că asta îi place, să-i dea pe toţi afară. Problema este comportamentul. Nu contează că eşti director, preşedintele ţării. Vorbeşte cu oamenii”, a spus Flavius Stoican.

Atitudinea arogantă a lui Sebastian Colţescu a reclamat-o şi Costel Enache, antrenorul botoşănenilor.

“Mesajul mi-a fost clar transmis din intenţiile sale, mod de dialog: ieşi afară. M-am simţit mic. Modul cu ieşi afară, nu prea cadrează cu ce vrem noi să facem. Eu mă enervez mai greu. De la mine nu o să auziţi înjurături, cuvinte grele. Am încercat să mă educ, vreau să promovăm lucrul ăsta pentru că avem consumatori de fotbal femei, copii, oameni cu educaţie”, a afirmat Costel Enache.

Tags: , , ,

Category: Sport, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com