banner ad
banner ad
/

Ministrul Petre Daea salvează Staţiunea de Cercetare Popăuţi. Se şterg datoriile istorice şi vin bani pentru investiţii

| 28 august 2017

popautistatiune1

Staţiunea de Cercetare Popăuţi intră într-un amplu proces de reorganizare, scapă de datoriile istorice şi se vor face investiţii importante. Ministerul Agriculturii a decis salvarea acestei staţiuni de cercetare şi a acceptat un plan de reorganizare care prevede alocări de fonduri de la bugetul statului.

Realizată în 1900, Staţiunea de Cercetare Popăuţi a fost un brand al judeţul Botoşani dar în urmă cu câţiva ani a fost la un pas de desfiinţare. Avea datorii uriaşe, personal insuficient şi neplătit, cercetare nu se mai făcea şi erau foarte mulţi care încercau să pună stăpânire pe cele 1100 de hectare de teren ale staţiunii. În urma demersurilor făcute către Ministerul Agriculturii, ministrul Petre Daea a decis să se implice pentru salvarea staţiunii din judeţul Botoşani.

ionica nechifor, ministrul agriculturii (1)„Hotărârea de guvern privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare Popăuţi este emisă din luna iulie, în urma eforturilor Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi a Ministerului Agriculturii, prin domnul ministru. Aşteptăm rectificarea de buget pentru că avem promisiunea că acele datorii istorice vor fi eliminate. Mai mult, avem promisiunea că se vor demara unele investiţii la Staţiunea de Cercetare Popăuţi. Mi s-a solicitat un plan de investiţii pentru 2017 şi 2018 care include modernizarea spaţiilor, ale adăposturilor de animale, dotarea laboratoarelor de cercetare, achiziţii de utilaje”, ne-a spus Ionică Nechifor, inginer-şef la Staţiunea de Cercetare Popăuţi.

Reprezentanţii staţiunii spune că după reorganizare, activitatea de cercetare va fi extinsă şi va deservi toată zona de nord-est a ţării.

„Vorbim de modernizarea celor două ferme, baza experimentală vegetală şi baza experimentală de zootehnie. De asemenea, achiziţia de utilaje. Staţiunea deţine 1163 de hectare de teren şi intenţionăm să le lucrăm noi pe toate. Vrem să dezvoltăm ferma zootehnică şi să formăm două noi linii pentru producţia de carne şi producţia de lapte. Staţiunea trebuie să-şi recapete credibilitatea. Vorbim de cercetare, crearea de noi soiuri, de linii, de rase, pentru a veni în sprijinul sectorului privat. De a produce material biologic atât pe sectorul vegetal cât şi în zootehnie pentru toată zona de nord-est a ţării. Ne dorim atragerea unui personal tânăr în cercetare”, a mai spus Ionică Nechifor.

De asemenea, odată cu ştergerea datoriilor se vor putea accesa proiecte cu finanţare europeană şi se doreşte realizarea unei secţii de prelucrare a laptelui.

„Pregătim accesarea unor proiecte europene, într-un parteneriat transfrontalier. Mai sunt în discuţie cu Staţiunea de Cercetare Dancu Iaşi. Încercăm să accesăm un proiect pentru dezvoltarea sectorului zootehnic şi o colaborare pe specia ovină şi bovină. Pe linia de procesare lapte şi carne. Avem pârghiile necesare pentru a realiza o mică fabrică de procesare a laptelui”, susţine Ionică Nechifor.

Tags: , , , ,

Category: AGRICULTURA, Economic, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com