banner ad
banner ad
/

Peste 100 de concurenţi s-au întrecut la Maratonul Nordului de la Pomârla şi Hilişeu GALERIE FOTO&VIDEO

| 20 august 2017

maratonul nordului (0)

Comuna Pomârla a organizat anul acesta Maratonul Nordului, o competiţie ajunsă la cea de a VII-a ediţie şi care adună tot mai mulţi participanţi din toată ţara. Acest maraton face parte din cadrul Zilelor Nordului, un eveniment organizat în mai multe localităţi din judeţul Botoşani şi nu numai.

Startul Maratonului Nordului s-a dat în această dimineaţă din faţa amfiteatrului din comuna Pomârla. Peste 100 de persoane s-au aliniat la start pentru a porni pe un traseu extreme de dificil prin pădurile şi pe drumurile din Pomârla, Hilişeu şi Ibăneşti. Organizatorii ne-au spus înaintea startului că au pregătit un traseu de dificultate medie şi că sunt două probe, una scurtă şi una lungă, de 50 de kilometri.

“Este a VII-a ediţie. Traseul de anul acesta este un traseu clar, uşor de urmărit, accesibil tuturor. Tura scurtă are 31 de kilometri iar tura lungă 50 de kilometri. Ca diferenţă de nivel este un traseu de dificultate medie. Sunt foarte multe drumuri cu piatră. Avem peste 100 de participanţi din toată ţara”, ne-a spus Vali Catargiu, organizator.

Primarul comunei Pomârla, un pasionat al sportului, a ţinut să organizeze anul acesta martonul şi spune că această competiţie va deveni o tradiţie. Îşi propune ca de la an la an, evenimentul să aib o amploare tot mai mare şi să vină sute de concurenţi. Ziua de astăzi este plină de manifestări în comuna Pomârla. În afara maratonului a mai fost o şezătoare, ateliere şi un spectacol.

“Suntem onoraţi să găzduim un eveniment de asemenea anvergură. Este o sărbătoare a sportului, a evenimentelor culturale. Comunitate primeşte cu braţele deschise oaspeţii. Este prima ediţie a Maratonului Nordului care se organizează pe teritoriu comunelor Pomârla, Hilişeu, Ibăneşti. Şi în următorii ani va rămâne aici. Încercăm să îmbinăm activităţile copiilor cu sport, tradiţiile. Am început cu acest maraton care adună ciclişti din toată ţara. Mai avem o şezătoare la care au fost invitaţi turiştii care au venit în zonă. Ne bucurăm şi de prezenţa bătrânilor din ansamblul Cordăreanca. La şcoala generală avem ateliere pentru copii, ateliere de artă fotografică şi cinematografică. În plus, am avut două meciuri de fotbal iar după amiază avem spectacol unde evoluează formaţii. Noutatea absolută pentru zonă este pe lângă cei 80 de voluntari veniţi din toată ţara şi din străinătate, sunt angrenaţi şi aproximativ 40 de voluntari de la liceul şi şcoala noastră, plus din Hilişeu Horia. Sunt premii pentru doi copii din Pomârla şi doi din Hilişeu. Premiile constau în biciclete donate de participanţii la maraton. Aceste biciclete vor ajunge la copilaşii cu o situaţie socială deosebită şi cu rezultate bune la învăţătură. La maraton avem doi participanţi, doi copii de la centrul de plasament. De asemenea, un tânăr din Pomârla care lucrează în străinătate, a venit tocmai de la Barcelona pentru a participa la acest eveniment. Se face o publicitate foarte frumoasă, sunt angrenaţi tineri deosebiţi”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

maratonul nordului (58) maratonul nordului (57) maratonul nordului (56) maratonul nordului (55) maratonul nordului (54) maratonul nordului (53) maratonul nordului (52) maratonul nordului (51) maratonul nordului (50) maratonul nordului (49) maratonul nordului (48) maratonul nordului (47) maratonul nordului (46) maratonul nordului (45) maratonul nordului (44) maratonul nordului (43) maratonul nordului (42) maratonul nordului (41) maratonul nordului (40) maratonul nordului (39) maratonul nordului (38) maratonul nordului (37) maratonul nordului (36) maratonul nordului (35) maratonul nordului (34) maratonul nordului (33) maratonul nordului (32) maratonul nordului (31) maratonul nordului (30) maratonul nordului (29) maratonul nordului (28) maratonul nordului (27) maratonul nordului (26) maratonul nordului (25) maratonul nordului (24) maratonul nordului (23) maratonul nordului (22) maratonul nordului (21) maratonul nordului (20) maratonul nordului (19) maratonul nordului (18) maratonul nordului (17) maratonul nordului (16) maratonul nordului (15) maratonul nordului (14) maratonul nordului (13) maratonul nordului (12) maratonul nordului (11) maratonul nordului (10) maratonul nordului (9) maratonul nordului (8) maratonul nordului (7) maratonul nordului (6) maratonul nordului (5) maratonul nordului (4) maratonul nordului (3) maratonul nordului (2) maratonul nordului (1)

Tags: , , ,

Category: stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com