banner ad
banner ad
/

VIDEO. Se prelungeşte carantina după o nouă suspiciune de antrax. M. Vasiliu: “S-a impus un nou calup de măsuri. Deocamdată avem linişte”

| 19 iunie 2017

sedinta prefectura

Autorităţile judeţene au intrat în alertă după ce a apărut o nouă suspiciune de antrax în satul Flondora din comuna Manoleasa. Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare au decis ca păşunatul pe 55 de hectare să fie interzis până pe data de 29 iunie.

minodora vasiliu, director dsv botosani“Sâmbătă am avut o nouă suspiciune, la un viţel, în aceeaşi exploataţie. S-a impus un nou calup de măsuri. Interzicerea exploataţiilor care păşunează pe acea păşune de 55 de hectare, până pe 29 iunie. În celelalte exploataţii din satul Flondora se permite colectarea laptelui, în afară de exploataţia lui Mustaţă Radu. Interzicerea scoaterii animalelor din satul Flondora, mă refer la scoatere, sacrificare, vânzare. Animalele din exploataţia lui Mustaţă Radu sunt examinate clinic în continuare. Vom vedea evoluţia bolii pe parcurs. Deocamdată avem linişte. Viţelul este izolat, supus sub tratament şi vom vedea dacă se confirmă sau dacă avem doar o suspiciune. Vaccinarea în satul Flondora s-a făcut pe 30 mai. Săptămâna trecută s-a făcut revaccinarea, imediat după suspiciunea de la exploataţia respectivă. Viţelul nu a fost vaccinat pe 30 mai deoarece nu îndeplinea vârsta dar acum a intrat în programul de vaccinare. Toţi oamenii au confirmat că medicul a venit şi a făcut vaccinarea”, a precizat Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Santitare Veterinare Botoşani.

“În cazul în care vom putea da despăgubiri, o vom face”

Prefectul Dan Şlincu a precizat că situaţia este sub control pe raza comunei Manoleasa şi că urmează să se facă o analiză urmând a se stabili dacă pot fi acordate despăguri fermierilor din zonă.

dan slincu, prefect botosani“Situaţia din această localitate se află în continuare sub atenta supraveghere a autorităţilor competente şi este sub control. Toate animalele din localitatea respectivă sunt monitorizate de către specialiştii DSV. Din cauză că a apărut o suspiciune de antrax la un viţel, s-a luat decizia prelungirii termenului de interzicere a animalelor pe păşunea satului până pe data de 29 iunie. Să ieşim cu bine din această situaţie, ulterior vom face o analiză şi vom trage concluzii. În cazul în care vom putea da despăgubiri, o vom face”, a precizat prefectul judeţului Botoşani.

Situaţia este una dificilă pentru o parte dintre fermierii din satul Flondora. Pe o suprafaţă de 55 de hectare nu se poate păşuna iar oamenii hrană pentru animale. În cazul în care nu se va găsi o soluţie, se vor aloca bani din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean.

“Am primit o adresă de la primăria comunei Manoleasa cu privire la o solicitare de sprijin şi alocarea unor fonduri pentru achiziţionarea de furaje. În prima etapă luăm în calcul relocarea efectivului de bovine din zona respectivă pe o altă păşune din comună. Dacă nu se poate, vom lua în calcul acordarea unei sume din fondul de urgenţă al Consiliului Judeţean”, a adăugat prefectul Dan Şlincu.

“Cantitatea de furaje se va stabili în funcţie de raţia necesară pentru animalele care nu ies la păşunat. La nivelul satului Flondora sunt trei păşuni, sunt 111 hectare. Doar pe 55 de hectare este interzis la păşunat. Luăm în calcul şi asigurarea furajării în stabulaţie, până pe data de 29 iunie”, a precizat Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agicole Botoşani.

Pe raza localităţii Flondora din comuna Manoleasa sunt peste 600 de bovine din care 220 nu au unde păşuna.

Unul dintre pacienţi va fi externat

Vestea bună este că pacientul diagnsticat cu antrax va fi externat în cursul zilei de astăzi sau cel târziu mâine. Reprezentanţii DSP Botoşani spun că starea de sănătate a bărbatului este bună şi nu există riscuri. În ceea ce priveşte fiica acestuia, a fost ţinută sub observaţie chiar dacă nu s-a confirmat antraxul. Va sta sub tratament timp de zece zile după care va fi externată. În familie nu mai există alte suspiciuni şi nici pe raza comunei Manoleasa.

Tags: , , , , , , , ,

Category: Administratie, AGRICULTURA, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com