STATII RADIO

Marius Budăi: „Angajaţii companiilor IT, scutiţi de impozitul pe venituri, de la 1 iulie”

| 28 iunie 2017

marius budai

Deputatul PSD Marius Budăi a anunțat astăzi că în urma elaborării și publicării în Monitorul Oficial în data de 22 iunie a unui ordin comun al Ministerelor Muncii și Justiției Sociale, Finanțelor Publice, Educației Naționale, Comunicațiilor și Societății Informaționale, de la 1 iulie angajații companiilor din domeniul IT vor fi scutiți de impozitul pe venituri.

Cel mai important este faptul că s-a reușit și s-a corectat ordinul de ministru redactat și publicat la finalul anului trecut, în timpul guvernului Cioloş, care putea împiedica programatorii din centrele de servicii să beneficieze de scutirea de impozit pe venit de 16%. Principala problemă generată de Ordinul 872/2016 era limitarea aplicării scutirii doar la companiile care puteau demonstra că au comercializat direct programele software realizate sau au contribuit la realizarea unui produs destinat vânzării. Această condiție ridica probleme cu privire la eligibilitate pentru cea mai mare parte a companiilor ce aplică în prezent scutirea, acestea lucrând în principal în baza unor contracte de prestare de servicii şi nu de vânzare a unor produse software specifice. În cazul în care alineatul interpretabil din actul normativ de anul trecut nu era modificat, ar fi afectat o treime din cei 110.000 de oameni care lucrează în centrele de servicii de IT din România”, a declarat Marius Budăi.

Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, persoanele care lucrează în domeniul creării de programe pentru calculator trebuie să îndeplinească o serie de condiții minime specifice acestei ramuri economice și anume: să fie angajați în industria IT, postul ocupat să facă parte dintr-un compartiment specializat de informatică care este înregistrat distinct în organigrama angajatorului, angajatul să dețină o diplomă de studii superioare în domeniul informaticii, statul de plată pentru angajații care beneficiază de scutirea de impozit să fie realizat separat, iar activitatea fiecărui programator trebuie să fi generat venituri de cel puţin 10.000 de euro pe an.

De asemenea, de aceste prevederi beneficiază şi angajaţii din IT ai firmelor nou înfiinţate, companii care nu vor trebui să facă dovada că au realizat venituri de 10.000 de euro pentru fiecare programator.

În forma precedentă, ordinul crea dificultăţi practice în aplicarea scutirii de impozit pentru angajaţii companiilor de IT care furnizează doar servicii de dezvoltare de software pentru clienţi care nu vor comercializa mai departe soluţiile sau componentele create. Totodată, măsura punea probleme şi programatorilor care se ocupau de mentenanţa unor produse software.

Noul ordin de ministru prin care angajaţii companiilor IT vor fi scutiţi de impozitul pe venituri a intrat în vigoare pe 25 iunie.

Tags: ,

Category: Politica, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com