STATII RADIO

BARAJ LIGA3. Sănătatea Darabani – Viitorul Curiţa 1-0 GALERIE FOTO&VIDEO

| 17 iunie 2017

sanatatea darabani - viitorul curita (0)

Campioanele judeţelor Botoşani şi Bacău se înfruntă într-o dublă manşă pentru promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc. Meciul tur a fost programat în această după amiază la Darabani unde gazdele erau hotărâte de a tranşa calificarea.

Pentru oraşul Darabani a fost o nouă sărbătoare. După ce a câştigat Liga a IV-a, echipa locală a jucat în această după amiază pentru promovarea în Liga a III-a. Peste 700 de oameni au venit pentru a susţine formaţia antrenată de Radu Caşuba. Dărăbănenii au început cu dreptul, reuşind să deschidă scorul după doar trei minute de joc. A fost o centrare de pe dreapta, Bogdan Corman şi-a trimis mingea în propria poartă iar scorul era 1-0. Oaspeţii nu au acuzat şocul primirii golului, au ieşit imediat la joc şi şi-au creat câteva ocazii importante de gol. De partea cealaltă, dărăbănenii s-au lăsat dominaţi şi au sperat să profite pe contratac. O puteau face în două rânduri. Prima dată, Cărăbuş a scăpat singur cu portarul advers dar a ratat, după care Stancoschi a şutat din marginea careului dar goalkeeperul de la Viitorul Curiţa a scos de sub bară. La pauză a fost 1-0 pentru Sănătatea Darabani iar gazdele sperau la o victorie mai clară care să le asigure calificarea încă din meciul tur.

Repriza secundă a început în aceeaşi manieră, cu oaspeţii care aveau posesia şi cu gazdele care preferau să se apere şi să mizeze pe cartea contraatacului. Prima şansă de gol a părţii secunde a aparţinut dărăbănenilor dar Cărăbuş nu a reuşit să trimită pe poartă. În minutul 66, Adrian Ghiorghiciuc şutează din marginea careului dar portarul oaspeţilor respinge în corner.

Finalul partidei a aparţinut oaspeţilor care au ratat o mare ocazie. Bogdan Corman a şutat din interiorul careului dar portarul dărăbănean a avut o intervenţie extraordinară. În minutul 90. Guceanu are şansa de a majora scorul după o gafă a portarului oaspeţilor dar nu reuşeşte să trimită pe poartă.

Partida s-a încheiat cu victoria la limită a dărăbănenilor iar calificarea se va decide peste o săptămână în manşa retur.

baraj viitorul curita baraj darabanisanatatea darabani - viitorul curita (3) sanatatea darabani - viitorul curita (2) sanatatea darabani - viitorul curita (4) sanatatea darabani - viitorul curita (5) sanatatea darabani - viitorul curita (6) sanatatea darabani - viitorul curita (7) sanatatea darabani - viitorul curita (8) sanatatea darabani - viitorul curita (9) sanatatea darabani - viitorul curita (10)sanatatea darabani - viitorul curita (11) sanatatea darabani - viitorul curita (12) sanatatea darabani - viitorul curita (13) sanatatea darabani - viitorul curita (14) sanatatea darabani - viitorul curita (15) sanatatea darabani - viitorul curita (16) sanatatea darabani - viitorul curita (17) sanatatea darabani - viitorul curita (18) sanatatea darabani - viitorul curita (19) sanatatea darabani - viitorul curita (20) sanatatea darabani - viitorul curita (21) sanatatea darabani - viitorul curita (22)sanatatea darabani - viitorul curita (23) sanatatea darabani - viitorul curita (24) sanatatea darabani - viitorul curita (25) sanatatea darabani - viitorul curita (26) sanatatea darabani - viitorul curita (27) sanatatea darabani - viitorul curita (28) sanatatea darabani - viitorul curita (29) sanatatea darabani - viitorul curita (30) sanatatea darabani - viitorul curita (31) sanatatea darabani - viitorul curita (32) sanatatea darabani - viitorul curita (33) sanatatea darabani - viitorul curita (34) sanatatea darabani - viitorul curita (1)

Tags:

Category: Sport, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com