STATII RADIO

Strada Primăverii rămâne într-o stare jalnică. Primăria Botoşani şi Eltrans riscă să fie amendate de Poliţia Rutieră

| 11 mai 2017

strada primaverii gropi colaj

Strada Primăverii este într-o stare jalnică iar în perioada imediat următoare nu sunt şanse prea mari de a se interveni astfel încât să se poată circula în condiţii normale. Calea de rulare a tramvaiului este într-un stadiu avansat de degradare dar şefii societăţii Eltrans nici nu se gândesc să intervină.

Eltrans este o societate care trăieşte din subvenţia pe care o primeşte din bugetul local. Chiar dacă încasează zeci de miliarde de lei vechi anual, şefii Eltrans nu sunt în stare să repare nici măcar gropile apărute în dalele de la calea de rulare a tramvaielor. Reprezentanţii primăriei spun că încearcă să preia calea de rulare a tramvaielor de la Eltrans pentru a putea repara strada Primăverii.

“Încă suntem în dezbateri. Îmi doresc foarte mult să reparăm. Este o situaţie delicată. Îmi doresc să se clarifice cât mai repede această neînţelegere. Avem şi adrese de la Poliţia Rutieră prin care ne somează că ne dau amenzi. Urmează să mai avem discuţii cu cei de la Eltrans. Intenţia noastră este să reparăm dar avem această neînţelegere cu cei de la Eltrans”, a precizat viceprimarul Marian Murariu.

Tags: , , ,

Category: Administratie, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com