STATII RADIO

Maşinile lovite pot fi reparate în orice service. Asiguratorii dau vina pe acest amendament pentru creşterea preţului la RCA

| 16 mai 2017

accident-botosani-8

Unul din amendamentele adoptate marţi de trei comisii din Camera Deputaţilor, în cazul legii care va reglementa piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA, va permite proprietarilor de maşini să fie despăgubiţi indiferent de service-ul în care îşi vor repara maşina, dar poliţele nu au cum să crească din cauza costurilor cu reparaţiile, pentru că acestea reprezintă doar o mică parte din costul total al daunelor, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean.

Comisiile de Buget Finanţe, Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor au votat marţi un amendament care permite proprietarilor de maşini să obţină despăgubiri dacă îşi repară automobilul accidentat în orice service, în afara sistemelor de referinţă propuse iniţial de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Asigurătorii au criticat această modificare, susţinând că asta îi va obliga să mărească tarifele RCA, dar Muntean nu a fost de acord cu acest argument.

“Din cele aproape 10.000 de serice-uri din România, circa 25 au adaosuri comerciale foarte mari. Nu ar trebui, pentru un procent marginal, să se intervină într-o piaţă liberă. Costurile cu reparaţiile reprezintă doar o mică parte din costurile totale ale daunei. Poliţele vor creşte pentru că aşa vor asigurătorii, nu din această cauză”, a declarat Muntean.

Citeste mai mult pe RTV.NET 

Tags: , ,

Category: Auto, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com