STATII RADIO

Hipermarket Kaufland în locul Centrului Cultural din Dorohoi. Reacţia dură a oamenilor de afaceri: “Îşi bat joc de noi. Parcă primăria lucrează contra noastră”

| 2 mai 2017

primaria dorohoi (1)

Primăria Dorohoi se pregăteşte să vândă o suprafaţă de teren către o companie care intenţionează să realizeze în centrul municipiului un complex comercial în care va fi un hypermarket Kaufland şi mai multe magazine.

Pe site-ul primăriei Dorohoi a fost postat un anunţ referitor la organizarea unei dezbateri publice publice pentru vânzarea unei suprafeţe de teren. Ca urmare a solicitării făcută de către o societate comercială din Gura Humorului, prin care aceasta dorește să achiziționeze terenul pe care se află în prezent fundația Centrului Cultural GEORGE ENESCU, în scopul construirii unui hypermarket, executivul Primăriei municipiului Dorohoi a decis să organizeze o ședință de dezbate publică, ocazie cu care se va discuta pe tema oportunității promovării unui proiect de hotărâre.Organizarea ședinței reprezintă o continuare a procedurii de consultare publică, demarată în luna martie 2017, când a avut loc o ședință cu agenți economici locali, în aceeași perioadă demarându-se și o campanie de consultare a populației prin chestionare.Așadar, toate persoanele interesate vor putea lua parte la această ședință, care va avea loc în data de 04 mai 2017, ora 17, în incinta Sălii Teatrului din str. A.I. Cuza”, se precizează în anunţul publicat pe site-ul primariadorohoi.ro.

Despre venirea reţelei de hipermarketuri Kaufland în Dorohoi se vorbeşte de mulţi ani. La un moment dat a fost iniţiată şi o hotărâre de Consiliu Local care a fost respinsă. Între timp, negocierile au fost reluate şi din câte se pare, şansele ca afacerea să se concretizeze sunt mult mai mari.

Oamenii de afaceri din Dorohoi sunt nemulţumiţi că autorităţile locale vor să aducă un hipermarket în zona zero a municipiului şi spun că vor avea mari probleme pentru a rezista pe piaţă deoarece le va fi foarte greu să intre în concurenţă cu Kaufland.

”Este exact ca o suliţă în coaste. Dacă vine un hipermarket mare în centru, vom fi afectaţi destul de urât. O să se închidă o groază de magazine ca să se deschidă unul mare. Parcă primăria lucrează contra noastră. Am avut o întâlnire cu cei de la primărie dar nouă ne spun una iar din sursele pe care le avem, ştim că merg înainte. Trebuie să mergem mai departe pentru că nu avem unde să ne ducem. Aici sunt băgaţi banii. Investiţiile mele sunt undeva la patru-cinci milioane de euro. Nu ne opunem venirii hipermarketurilor în Dorohoi dar să fie la marginea oraşului şi nu în centru. Îşi bat joc de noi”, ne-a spus omul de afaceri Remus Tarânt, patronul supermarketului Super Splendid Dorohoi.

La ora actuală, în municipiul Dorohoi mai există un hypermarket Lidl şi un magazine Penny Market. Am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la primarul Dorin Alexandrescu dar acesta nu a putut fi contactat.

print screen primaria dorohoi

Tags: , , ,

Category: Administratie, Economic, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com