STATII RADIO

Senatorul PNL Botoşani Costel Şoptică: PSD şi-a ucis propriul Program Naţional „Creşe pentru copiii României”

| 20 aprilie 2017

soptica

Parlamentarii coaliţiei majoritare care asigură susţinerea Guvernului PSD-ALDE au reuşit „performanţa” uluitoare de a-şi respinge în Parlament una dintre promisiunile electorale cu care a amăgit românii înaintea alegerilor din decembrie 2016.

Astfel, Programul Naţional „Creşe pentru copiii României” a fost respins miercuri în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, exact de către iniţiatori, respectiv de parlamentarii PSD şi ALDE. Această iniţiativă legislativă avea în vedere construirea în următorii patru ani, de către Guvern, a 554 de creşe, cu fonduri de la bugetul naţional, valoarea totală a Programului fiind de 775 de milioane de lei.

Acest vot împotriva propriilor proiecte dovedeşte fără echivoc că PSD a acţionat în ultima perioadă pur politicianist şi electoral, lansând o serie de demersuri fără acoperire bugetară, doar pentru a lua ochii românilor şi a câştiga voturi! Personal, resping cu fermitate acest gen de a face politică, deoarece, după cum am afirmat şi în legătură cu alte acte normative dezbătute recent, acestea nu sunt viabile pentru simplul fapt că nu există efectiv fondurile cu care se lăuda PSD.

Consider că PSD sfidează populaţia României prin astfel de promisiuni imposibil de onorat! Din această cauză, susțin că românii trebuie să se informeze mai atent asupra angajamentelor luate de PSD, deoarece astfel de „momeli” sunt pur electorale şi rămân neonorate!

Pe de altă parte, recomand formaţiunilor politice care asigură în prezent actul guvernării în România să nu uite că românii nu sunt, totuşi, nişte cobai pe care se pot face orice fel de experimente! Situaţia deficitului creşelor şi a grădiniţelor din ţara noastră este una disperată, iar implementarea unui astfel de program ar fi fost imperios necesar. Este inadmisibil ca Programul Naţional „Creşe pentru copiii României” să fie abandonat de parlamentarii PSD şi să fie nesusţinut de către Guvernul PSD, fără a fi enunţate argumentele concrete ale unei astfel de decizii!

Acest vot de tipul „noi împotriva noastră!” ar fi trebuit explicat românilor, deoarece tinerele familii se confruntă cu adevărat cu probleme greu rezolvabile din cauza locurilor insuficiente din creşe şi grădiniţe. Foarte mulţi români nu îşi permit să angajeze bone pentru creşterea micuţilor, şi, din aceeaşi cauză, inclusiv revenirea unor mame în câmpul muncii devine un proces dificil. Ca să nu mai amintesc că asigurarea unor servicii neprofesionalizate şi nefiscalizate poate avea efecte nefaste asupra copiilor.

În concluzie, după cum spuneam, românii simt deja pe propria piele că guvernarea PSD nu este, în niciun caz, numai lapte şi miere! Exemplul respingerii de către Parlament a construirii de creşe pentru copiii României constituie o ofensă adusă familiilor care au copii şi, nu în ultimul rând, o batjocură la adresa dezvoltării sănătoase şi armonioase a tinerei generaţii! Nu avem cum să stopăm exodul românilor din ţară dacă nu le oferim condiţiile minime ale unui trai decent, iar accesul la educaţia în creşe şi grădiniţe în primii ani de viaţă este o unitate de măsură a gradului de civilizaţie a unei naţiuni!

Senator PNL Botoşani, Costel ŞOPTICĂ

Tags: ,

Category: Politica, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com