STATII RADIO

Programul Rabla 2017, în linie dreaptă. Când poți să depui dosarul pentru o mașină nouă

| 25 aprilie 2017

Program Rabla

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a aprobat astăzi programele Rabla CLASIC și Rabla PLUS, acestea urmând să fie publicate în Monitorul Oficial. La jumătatea lunii mai doritorii vor putea începe demersurile de achiziție.

Conform procedurii, a doua zi după publicare, va fi emisă Decizia Preşedintelui AFM, prin care se va da startul primei etape a programelor: validarea producătorilor/dealerilor de autovehicule. Imediat după încheierea contractelor cu dealerii şi afişarea listei cu aceştia pe site-ul AFM, Rabla CLASIC şi Rabla PLUS vor fi deschise populaţiei pentru înscrierea şi rezervarea locurilor.

„Estimăm că, până la jumătatea lunii mai, populaţia poate accesa unul dintre cele două programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare aşteptare în piaţă, mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge şi la 10.000 de euro pentru maşini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susţinerii achiziţiei de astfel de autoturisme şi comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate. Am crescut sumele, inclusiv pentru maşinile hibrid electrice, de la aproximativ 1.000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5.000 de euro. Cred că aceste tipuri de maşini pot fi o soluţie bună pentru aglomerările urbane din România, până când vom construi o reţea de alimentare a autovehiculelor pur electrice”, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Citeşte mai mult pe Realitatea.net

Tags: , , ,

Category: Auto, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com