STATII RADIO

Ministrul Muncii: impozitare progresivă de la 1 ianuarie 2018

| 6 aprilie 2017

olguta_vasilescu

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, i-a luat fața ministrului Finanțelor și a anunțat, într-o declarație făcută Realității TV, că de la 1 ianuarie vom trece la impozitarea progresivă, cu două cote, 0 și 10 la sută. Deasemenea, presiunea fiscală asupra muncii va scădea de la 43 la 35 la sută. Deși, la prima vedere, măsura ar încuraja creșterea veniturilor, economiștii sunt destul de rezervați şi susţin că majorările salariale se vor simţi numai în cazul bugetarilor.

Ministrul Lia Olguța Vasilescu a anunțat că de anul viitor Guvernul va renunța la cota unică de impozitare de 16 la sută. În schimb, vor fi introduse două cote în funcţie de veniturile angajaţilor.

“De la 1 ianuarie scad contribuţiile pe salariu, ajung la 35%, iar impozitul pe venit devine la zero la sută pentru cei cu un salariu sub 2.000 de lei şi de 10% peste 2.000 de lei”, a spus LIA OLGUŢA VASILESCU, ministrul Muncii.

Anunțul este cu atât mai surprinzător cu cât vine din parte ministrului Muncii. Viorel Ştefan, ministrul Finanțelor, s-a ferit să vorbească până în prezent pe marginea acestui subiect!

“Doar aceste două măsuri fără a creşte niciun leu salariu vor duce la o creştere a netului cu 15%. Măririle pe care noi le facem la bugetari se vor răsfrânge şi la cei care sunt angajaţi în privat”, a mai spus LIA OLGUŢA VASILESCU.

La prima impresie o micşorare a taxelor la brut ar avantaja mediul privat, însă doar din punctul de vedere al angajatorului!

“Salariul în privat se negociează doar cel net, atât. Nimic mai mult. Aceasta va fi consecinta şi anume că vor creşte salariile nete doar în mediul de stat pentru că acolo se negociază salariul brut şi se ia în considerare acel salariu brut”, spune expertul contabil VALENTINA SAYGO.

Citeşte mai mult pe REALITATEA.NET

Tags: ,

Category: Social, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com