banner ad
banner ad
/

Alegeri cu peste 170 de membri, diplome şi promisiuni de la un fost ministru, în comuna Dîngeni GALERIE FOTO&VIDEO

| 8 aprilie 2017

alegeri PNL Dingeni (14)

După alegerile din cadrul Organizaţiei Municipale PNL Botoşani, în această după amiază au avut loc alegeri şi în organizaţia Dîngeni. Peste 170 de oameni au venit la căminul cultural din satul Hulub pentru a-şi alege conducerea organizaţiei locale.

La alegerile de la Dîngeni a fost prezent şi Ludovic Orban, candidat pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Acesta a avut un discurs mult mai lung decât la Botoşani, a vorbit despre gafele făcute de liberali la ultimele alegeri, a vorbit despre războiul cu PSD dar şi despre intenţiile sale pentru ridica Partidul Naţional Liberal. Spre final, Orban a trecut la bancuri, un capitol la care este specialist.

Ulterior, candidatul pentru cea mai importantă funcţie din Partidul Naţional Liberal a înmânat diplome persoanelor care s-au implicat cel mai multe la ultimele alegeri din comuna Dîngeni.

Pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Dîngeni a candidat doar primarul Cătălin Rotundu, acesta fiind votat de toţi cei prezenţi. De altfel, Organizaţia PNL Dîngeni este una dintre cele mai numeroase şi mai puternice din judeţul Botoşani. A câştigat de la alegerile locale şi până la cele prezidenţiale şi europarlamentare, Dîngeniul fiind una dintre puţinele comune din judeţul Botoşani în care PSD-ul nu a reuşit să se impună.

alegeri PNL Dingeni (1) alegeri PNL Dingeni (32) alegeri PNL Dingeni (31) alegeri PNL Dingeni (30) alegeri PNL Dingeni (29) alegeri PNL Dingeni (28) alegeri PNL Dingeni (27) alegeri PNL Dingeni (26) alegeri PNL Dingeni (25) alegeri PNL Dingeni (24) alegeri PNL Dingeni (23) alegeri PNL Dingeni (22) alegeri PNL Dingeni (21) alegeri PNL Dingeni (20) alegeri PNL Dingeni (19) alegeri PNL Dingeni (18) alegeri PNL Dingeni (17) alegeri PNL Dingeni (16) alegeri PNL Dingeni (15) alegeri PNL Dingeni (14) alegeri PNL Dingeni (13) alegeri PNL Dingeni (12) alegeri PNL Dingeni (11) alegeri PNL Dingeni (10) alegeri PNL Dingeni (9) alegeri PNL Dingeni (8) alegeri PNL Dingeni (7) alegeri PNL Dingeni (6) alegeri PNL Dingeni (5) alegeri PNL Dingeni (4) alegeri PNL Dingeni (3) alegeri PNL Dingeni (2)

Tags: , , ,

Category: Politica, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com