banner ad
STATII RADIO

Zeci de tineri fac voluntariat la Spitalul Judetean de Urgenta

| 23 martie 2017

spital personal medical1

Au terminat o scoala postliceala de asistenti medicali si fac voluntariat pentru ca nu si-au gasit serviciu sau pentru ca nu s-au simtit suficient de pregatiti pentru a raspunde de viata unui om. Au preferat sa mai invete. De aceasta data in practica si fara sa primeasca vreun ban.

Vorbim de 31 de tineri cu studii in domeniul medical care fac voluntariat in Spitalul Judetean de Urgenta Botosani. Sectiile pe care acestia isi desfasoara activitatea sunt: medicala 1, chirurgie generala, psihiatrie, maternitate, pediatrie si Unitatea de Primiri Urgente.

Chiar daca fac voluntariat in spital, acesti tineri nu beneficiaza de anumite avantaje la angajare.

“Cu acestia se incheie contracte pe o perioada cuprinsa intre sase luni si un an si au obligatia sa vina si sa efectueze voluntariatul in sectiile  pentru care au optat. In general sunt in jur de trei-patru solicitari pe saptamana. Faptul ca vor efectua voluntariat in cadrul spitalului nu le ofera niciun avantaj in privinta angajarii. Singurul lor avantaj este experienta pe care o capata in cadrul spitalului”, a declarat Stefan Bercea, purtator de cuvant Spitalul Judetean de Urgenta.

Ajutorul voluntarilor este binevenit. Acestia ajuta cadrele medicale si in acelasi timp capata experienta in domeniul sanitar.

“Acest act care se numeste voluntariat este un act binevenit la nivelul sistemului medical deoarece pe langa faptul ca isi formeaza o idee despre ce inseamna urgente medicale, voluntarul lucrand efectiv in sectia noastra ne si ajuta pentru ca sub coordonarea asistemului medical voluntarul este dirijat catre diverse activitati. Este un beneficiu pentru acesta daca va dori sa profeseze in domeniul medical”, a spus Petre Radauceanu, medic sef UPU-SMURD.

Pe perioada contractului, voluntarii au obligatia sa respecte regulamentul de ordine interioara si de functionare a spitalului.

Category: Sanatate, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com