banner ad
banner ad
/

Un primar din judeţul Botoşani s-a dus cu teancul de proiecte la Ministerul Dezvoltării

| 7 martie 2017

costel romanescu, ministerul dezvoltarii

Primarul comunei Păltiniş s-a prezentat astăzi la Ministerul Dezvoltării cu mai multe proiecte pe care le-a depus şi aşteaptă evaluarea şi semnarea contractelor de finanţare. Cel mai important proiect vizează alimentarea cu apă a satelor din componenţa comunei Păltiniş, un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro.

Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniş, spune că proiectul privind alimentarea cu apă are şanse destul de mari de a fi finanţat în următoarea perioadă şi speră ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările.

“Am depus astăzi câteva proiecte la Ministerul Dezvoltării. Am depus mai multe proiecte pentru lucrări de apă, pentru poduri şi podeţe, pentru eficientizarea iluminatului public. Cel mai important proiect este cel privind alimentarea cu apă. Noi nu avem localităţi peste 2000 de locuitori şi nu putem obţine fonduri europene. Acest proiect de alimentare cu apă este în valoare de 2,5 milioane de euro. Vorbim de aducţiune din râul Prut, straţie de tratare, clorinare, pompare şi aproximativ de kilometri de apă. Eu îmi pun speranţe deoarece România este obligată să rezolve problema alimentărilor cu apă”, ne-a spus Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniş.

Tags: , , , ,

Category: Administratie, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com