banner ad
banner ad
/

Lia Olguţa Vasilescu: Anul viitor salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro

| 26 martie 2017

spital ortopedie sala operatii (4)

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seară, că, potrivit proiectului legii salarizării unitare, în anul 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro pentru un medic de la ATI.

Olguţa Vasilescu a spus că pentru legea salarizării lucrează cu specialişti care sunt în domeniu de dinainte de 1989.

„Lucrăm cu specialişti care încă înainte de 1989 au lucrat la legea salarizării unitare. Mulţi spun că legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm”, a afirmat ministrul Muncii.

Olguţa Vasilescu a explicat că, potrivit viziunii de realizare a sistemului de salarizare gradual, până în anul 2020, în vârful piramidei se va afla preşedintele României.

„La ora actuala sunt câteva mii de bugetari care au salarii mai mari decât preşedintele României, ceea ce nu este în regulă”, a spus ea.

Ministrul Muncii a precizat că preşedintele va avea un salariu de 18.000 de lei, fiind urmat de preşedinţii Parlamentului, premierul, preşedintele ICCJ, preşedintele CCR, apoi de medici şi judecători.

Vasilescu a susţinut că pentru medici este o excepţie, astfel că salariile acestora vor creşte foarte mult chiar din anul 2018, ajungând la un nivel de 70% din nivelul salariilor medicilor în UE, astfel încât aceştia să nu mai plece din ţară.

Citeste mai mult pe RTV.NET 

Tags:

Category: National, Sanatate, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com