banner ad
STATII RADIO

FC Botoşani – ASA Tg. Mureş 2-0. Ionuţ Chirilă: “Am jucat contra unei echipe care a fost la un pas de play-off şi chiar merita” VIDEO

| 31 martie 2017

ionut chirila

Ionuţ Chirilă a debutat cu o înfrângere pe banca tehnică a echipei ASA Tg. Mureş dar la finalul jocului de la Botoşani s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi. El a lăudat clubul FC Botoşani pentru organizare şi pentru stabilitatea care există chiar dacă bugetul este unul mic.

“O partidă care a început frumos pentru noi, am desenat frumos primele 25 de minute, chiar am condus jocul, am avut o ratare monumentală dintr-o fază lucrată la antrenament. Dacă Emil Dică ar fi marcat, jocul era mult mai interesant. Am fost forţaţi de împrejurări să schimbăm din ce vroiam să jucăm. Ştiam că ei joacă cu multe mingi în diagonală, ştiam că Roman avea nevoie de un jucător care să-l contracareze şi l-am sacrificat pe Bănel, scoţându-l din dreapta. Experienţa internă şi internaţională l-a făcut să fie singurul jucător care putea să joace fundaş stânga astăzi şi a făcut-o foarte bine. Prin asta am slăbit mijlocul terenului. Sper ca în viitoarele jocuri, cele 25 de minute să le transformăm în 40 de minute, după aceea în 60 de minute şi într-un final în 90 de minute. Am avut cinci jucători de la echipa a doua dintre care patru au fost pe foaie, unul a intrat în teren, de care am fost foarte mulţumit.

Sunt 33 de puncte în joc. Dacă ne vom salva de la retrogradare va fi un lucru excepţional, dacă nu ne vom salva, vom avea un an în plus şi cu siguranţă Tg. Mureş va fi o echipă foarte putenică. Cine spune că faci o echipă în mai puţin de şase luni, minte. Ca să construieşti jocul unei echipe ai nevoie de minim şase luni. Dacă în România s-ar face dintr-un jucător de 10.000 de euro, un jucător de un milion de euro, ar fi numai miere şi lapte pe aici. Să ne uităm unde suntem, cu vreo şase-şapte echipe prin insolvenţă, încă patru dispărute de pe harta fotbalului românesc. Noi nu avem decât posibilitatea să reconstruim totul de la zero şi asta vom face.

Am întâlnit astăzi o echipă care dacă schimba liniile ca la hochei, putea să scoată patru jucători şi să bage patru la fel de buni. E diferenţă. Este un club structurat bine, un lot care are doi-trei ani continuitate,un antrenor cu continuitate, stabilitate din toate punctele de vedere. Noi am jucat contra unei echipe care a fost la un pas de play-off şi chiar merita. Botoşaniul a meritat victoria”, a spus Ionuţ Chirilă la conferinţa de presă.

Tags: ,

Category: Sport, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com