banner ad
banner ad
/

Cornel Şfaiţer: Am simţit că Leo va demisiona

| 8 martie 2017

cornel sfaiter

Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a declarat că nu îi accept demisia lui Leo Grozavu şi va mai avea discuţii cu tehnicianul. De asemenea, oficialul botoşănean se gândeşte să-i propună lui Leo Grozavu să rămână în cadrul clubului.

Cornel Şfaiţer a declarat că se aştepta ca Leo Grozavu să demisioneze deoarece era foarte afectat după ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu.

“Am avut două zile furtunoase. A fost gestul urât al lui Leo. Trebuia să aibă altă preocupare, se putea discuta la vestiare. Din dorinţa de a câştiga în faţa Astrei, a făcut această greşeală. Golofca a făcut şi el un gest care nu îşi avea rost. Noi l-am susţinut, am avut de suferit din cauza comportamentului lui. Din păcate, s-a întâmplat, Leo este afectat. Îl cunosc foarte bine şi l-am simţit că va demisiona. Am cerut detalii de la Golofca şi de la Leo. Sunt lucruri neplăcute. A fost criticat şi l-am văzut cât de afectat era. Avem un joc foarte important vineri, jucăm cu Timişoara, începe un alt campionat. Timpul e prea scurt. Am mai trecut prin astfel de momente, o să fiu alături de băieţi. Am vorbit şi cu Valeriu Iftime. Nu îi acceptăm demisia pe loc. Ca antrenor e cu 10 plus. Chiar ieri am discut cu un finanţator important care îl apreciază foarte mult. Nu trebuie să uităm ce am reuşit împreună în condiţiile în care am cedat jucători precum Ngadeu, Cabrera. Am vândut jucători”, a declarat Cornel Şfaiţer.

Oficialul botoşănean spune că nu se gândeşte să numească un alt antrenor. El vrea ca viitorul tehnician al FC Botoşani să continue ceea ce a început Leo Grozavu şi anume să promoveze jucători tineri care ulterior să fie vânduţi.

“Nu ne grăbim să numim un antrenor. Niciodată nu ne-am grăbit să renunţăm la un antrenor şi să numim un antrenor. Vrem un antrenor căruia îi place jocul spectaculos, să promoveze tineri, să vindem jucători”, a declarat Cornel Şfaiţer.

Tags: ,

Category: Sport, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com