STATII RADIO

COMUNICAT. Senatorul PNL Botoşani Coştel Şoptică: „Programele lansate de Guvern în sprijinul ÎMM-urilor nu sunt susţinute financiar”

| 28 martie 2017

soptica

Senatorul liberal Coştel Şoptică este sceptic cu privire la realizarea obiectivelor Guvernului referitoare la dinamizarea creşterii economice. În acest sens, liderul PNL Botoşani a adresat o interpelare parlamentară ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, pe tema finanţării Programului destinat stimulării înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Acest program vizează acordarea unui ajutor în sumă maximă de 200.000 lei-beneficiar, respectiv 100% din valoarea cheltuielilor eligibile acestui demers, unui număr de maxim 10.000 de beneficiari anual, finanţarea acestui program urmând a fi efectuată din bugetul statului”, a arătat Costel Şoptică în documentul oficial înaintat conducerii MMACA.

În finalul documentului, senatorul liberal a cerut lămuriri suplimentare ministrului Petrescu în vederea edificării potenţialilor beneficiari ai Programului „Start-Up Nation România”, adresându-i o serie de întrebări:

“1. Când va fi operaţional acest proiect, respectiv când se pot depune cererile de finanţare?

2. Care este modalitatea de înscriere a planurilor de afaceri necesare accesării acestor fonduri?

3. Are bugetul României potenţialul financiar necesar pentru susţinerea acestui demers?

4. Care este situaţia actuală a întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv câte au dispărut şi câte s-au înfiinţat în ultimul an, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Botoşani?”

„Sunt în asentimentul oamenilor de afaceri serioşi din România, care susţin că astfel de programe lansate de Guvernul PSD nu sunt sustenabile din punct de vedere al impactului financiar. La fel ca în dictonul care ne spune că «Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune!», PSD nu face altceva decât ia ochii românilor cu astfel de măsuri care nu au o prealabilă fundamentare bugetară”, a conchis senatorul botoşănean.

Biroul de Presă al Senatorului PNL Botoşani Costel ŞOPTICĂ, 28 martie 2017

Tags:

Category: Politica, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com