banner ad
banner ad
/

REPORTAJ. Magia Crăciunului s-a regăsit în Florile Dalbe de la Cernăuţi – FOTO

| 21 decembrie 2016

cernauti-3

Şi în acest final de an am avut onoarea de a participa, duminică 18 decembrie, la o nouă ediţie a Festivalului internaţional de colinde şi obiceiuri de iarnă „Florile Dalbe” organizat de bunii mei prieteni de la Cernăuţi din cadrul Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, instituţie de prestigiu a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei condusă de Vasile Bâcu.

Aflat la cea de-a XXII a ediţie, festivalul s-a bucurat de o participare numeroasă, colindătorii fiiind răsplătiţi generos cu aplauze şi ovaţii de un public numeros care a umplut până la refuz sala Palatul academic a Universităţii de Medicină din Cernăuţi. Peste 600 de spectatori au asistat,  vreme de peste cinci ore, la un spectacol maraton în care tradiţiile strămoşeşti ale Crăciunului au fost prezentate cum a putut fiecare, după obiceiurile moştenite în locurile de baştină.

În deschiderea manifestării, minunata echipă a Consulatului General al României la Cernăuţi a transmis un mesaj de salut artiştilor şi publicului iar doamna consul general Eleonora Moldovan a spus, printre altele: „Fie ca aceste manifestări să ne pregateasca pentru Sărbătoarea Nașterii Pruncului, să zidească ieslea bucuriei în sufletele noastre, pentru a-l primi și anul acesta cu aceeași tenacitate și fericire pe cel ce aduce Mântuire, Pace și Iubire! Felicitări președintelui Societății „Mihai Eminescu”, domnului Vasile Bacu, pentru buna organizare a Festivalului Florile Dalbe”.

Şi a început festivalul, nu înainte ca Moş Crăciun, interpretat de simpaticul pot Gheorghe Ungureanu, să îndemne, „Hai veniţi încoace, lângă moşu, frumoşilor. Hai la treabă, Crăciunul bate la uşă! Toţi sunt dornici de sărbătoare. La revedere fraţi români. Sărbători fericite, ne vedem la anu!” Primii care au gâdilat într-un mod plăcut urechile îngheţate ale spectatorilor au fost corul „Dragoş Vodă”, condus de Dragoş Caulea, şi Grupul vocal „Fetele din Bucovina”, condus de Luminiţa Demeanic.

După care pe scena festivalului au urcat colindătorii de la: Şcoala medie nr.10 din localitatea Roşa, interpretele Erica Maloş şi Emilia Nicorici, Şcoala medie Voloca cu profesorul Nicolae Mintenco, Ansamblul vocal Melodia de la Gimnaziul nr.6 din Cerrnăuţi, Corul „Sfinţii Trei Ierarhi” condus de Ciudei Igor. Şcoala nr.17 din Roşa Stâncă, Corul gospodarilor Sfântu Nicolae din Voloca, Ansamblul „Ţărăncuţa” din Suceveni, Ansamblul folcloric „Perla” condus de Iurie Levcic – director al Centrului Bucovinean de Artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti din Regiunea Cernăuţi, ansamblurile folclorice Izvoraşul, Şoimii Ţărăncuţa, Căiuţii din Mihoreni. Iar primii oaspeţi din afara Ucrainei, care au onorat festivalul de la Cernăuţi, au fost artiştii formaţiei folclorice Săteanca din satul Grimăncăuţi din Raionul Briceni – Republica Moldova.

Basarabenii au fost minunaţi şi au reuşit să ofere un spectacol magistral care a încântat la cele mai înalte cote pe românii Cernăuţilor. Al doilea invitat special al Florilor Dalbe a fost Ansamblul „Doruleţ” din comuna Durneşti – judeţul Botoşani, singura formaţie artistică din România care a onorat festivalul cernăuţean. Condus de referentul cultural Aurel Axine, Doruleţul durneştean a oferit o magie a jocul de căpriţe şi căiuţi care a smuls aplauze nesfârşite din partea publicului.

Alături de artiştii din Durneşti s-a aflat şi inginerul Vasile Sasu, primarul comunei botoşănene. Una peste alta şi cea de-a XXII a ediţie a Florilor Dalbe a fost un succes incontestabil şi dee aceea organizatorii, în persoana distinşilor români, soţii Vasile şi Ancuţa Bâcu, jurnalistul Nicolae Şapcă, vicepreşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu” merită toate felicitările, alături de generoşii sponsori ai manifestării, dintre care o contribuţie semnificativă a avut-o Consulatul General al României la Cernăuţi. (Gabriel BALAŞA)

cernauti-6 cernauti-5 cernauti-4 cernauti-2 cernauti-1

Tags:

Category: Reportaj, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com