banner ad
banner ad
/

Murăturile Golofca şi Miron scot FC Botoşani din lupta pentru play-off

| 10 decembrie 2016

muraturu-golofca-miron

Cătălin Golofca şi George Miron au reuşit „performanţa” de a fi eliminaţi din nou, după ce în urmă cu două etape au comis-o tot pe teren propriu, contra Mediaşului. Prin gafele lor, cei doi au contribuit decisiv la înfrângerile suferite de FC Botoşani, înfrângeri care au scos echipa antrenată de Leo Grozavu din lupta pentru play-off.

În meciul cu Mediaş, Miron a fost eliminat pentru un fault în postură de ultim apărător iar Golofca pentru că a simulat de o manieră penibilă pentru un jucător de fotbal. Au primit câte o etapă de suspendare pe care au ispăşit-o iar Leo Grozavu i-a titularizat în meciul cu Poli Iaşi. Cei doi nu au înţeles absolut nimic. În minutul 26, Miron încasează primul galben pentru un fault la Bole iar în minutul 36 face face un fault în careu care se vedea din orice colţ al stadionului. Haţegan a dictat penalty şi i-a acordat al doilea galben, trimiţându-l la vestiare. Ieşenii au marcat, scorul era 0-2 şi deja FC Botoşani se pregătea să bifeze încă o înfrângere pe teren propriu. Pentru ca tacâmul să fie complet, Golofca are un gest nesportiv, Haţegan îl vede şi îi arată direct cartonaşul roşu. Ex-suceveanul începe din nou circul pe teren, se jură, plânge. Inutil. În loc să-şi ajute echipa şi să marcheze, Golofca e preocupat de simulări şi lovituri aplicate adversarilor când mingea este într-o altă zonă a terenului.

În meciurile de pe teren propriu cu Gaz Metan şi Poli Iaşi, FC Botoşani ar fi trebuit să obţină şase puncte iar cu cele şase puncte ar fi fost acum pe loc de play-off. A obţinut doar un punct, a rămas pe locul şapte dar riscă să încheie anul pe opt sau chiar nouă deoarece e greu de crezut că va obţine ceva în deplasarea de la Viitorul. Cât despre play-off… nici cei mai optimişti suporteri nu mai speră.

Până la urmă, cu astfel de jucători precum Golofca şi Miron care sunt eliminaţi o dată la două etape, nu poţi spera să faci performanţă. Bine că e foarte slab campnionatul şi că nu ne lasă alţii să retrogradăm. Mare dreptate a avut Leo Grozavu când a comparat fotbalul românesc cu nişte murături dar din păcate la FC Botoşani au venit în ultimii ani multe murături pe care el a decis să le transfere.

Păcat de unii jucători precum Gabi Vaşvari, care muncesc, care sunt un exemplu din toate punctele de vedere dar care din păcate sunt din ce în ce mai puţini la FC Botoşani.

Tags: , , ,

Category: Editorial, Sport, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com